miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Administrația locală pune în pericol siguranța arădenilor pentru un „strop” de energie economisită

    de Andrada Bobiș | 12 ianuarie 2023, 9:24 AM | Administraţie | Știri Arad

    6

    Mai ales pentru că astăzi iarna parcă și-a intrat în drepturi, ceața destul de densă făcându-și simțită prezența, pe străzile Aradului și în ciuda creșterii prețurilor  la energie, iluminatul stradal ar fi obligatoriu, cel puțin o oră, dimineața, între 7 și 8, atunci când traficul este îngreunat.

    Fără iluminat stradal, pentru șoferii care merg la muncă sau își duc copiii la școală, totul reprezintă un chin, ca să nu spunem un „pericol iminent” în ceea ce privește siguranța lor. Mai mult, în această dimineață, din cauza ceții și a lipsei iluminatului public, nu puteau fi observate cu claritate nici indicatoarele cu „Trecere pentru pietoni”.

    Cică autoritățile încearcă să facă economie la consumul de energie electrică…  bine că nu fac la multe altele, de care chiar ne-am putea lipsi. Sau, mai mult, poate ar trebui să nu mai facă economie la bunul simț cu care ne tratează pe noi cei care, până la urmă, plătim acest iluminat public.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doamna Bobiș…ieri pe ceață am fost pe autostradă. …să vedeți minune Dumnezeiască!!! Indicatoarele rutiere sunt vizibile și fără iluminat stradal.

      După logica dvs ar trebui ca toate drumurile să fie iluminate pt ca majestatea voastră să poată circula liniștită.

      …probabil aveți nevoie de control oftalmologic sau probabil sunteți în ceață din alte motive.

      Lăsați iluminatul stradal celor care se ocupă cu astea. Pe dvs și condusul pe timp de ceață va depășește.

      --6 voturi
      +1
      -1
      • …,, Lăsați iluminatul stradal celor care se ocupă cu astea”… păi asta de dorim mulți dintre arădeni, nu sunt singura. Credeți-mă că sunt un șofer extrem de bun, chiar și femeie fiind. Ca să vă scot din ,, ceață” să știți că multe marcaje ale trecerilor de pietoni sunt aproape invizibile, iar dacă și aici mă contraziceți, risc să mă retrag elegant din a mai comenta, cu tot respectul, dar nu vreau să jignesc, cum ați făcut dumneavoastră.

        0 voturi
        +1
        -1
        • …”chiar și femeie fiind” . Inutil de discutat pe temă. Nu cataloghez șoferii in funcție de sex.

          Sunt între 8 și 11 ore zilnic in trafic. Fiți liniștită că știu majoritatea Aradului, poate puțin mai bine ca dvs. Ori fi unele șterse dar ai indicator care e vizibil și e vizibil mai bine noaptea.

          ‘nfine…Să legăm amatorismul șoferilor arădeni de alea 30 de minute sau o oră când se stinge iluminatul stradal este cel puțin penibil.

          PS: problema dvs că vedeți insulte peste tot. E doar o discuție între useri.

          0 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.