Accident mortal pe Autostrada Arad-Timișoara
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat în urmă cu 15 minute că pe Autostrada A1 , Arad-Timișoara, s-a produs un accident violent. Din primele informații este vorba despre un autoturism în care se aflau trei persoane, accidentul producându-se pe raza județului Timiș, la limita cu județul Arad.deocamdată nu cunoaștem mai multe amănunte dar o să revenim cu alte informații.
UPDATE IJ Timiș:
„Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autotren pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Arad – Timișoara, iar la kilometrul 521 a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla oprit pe banda de urgență, din cauza unor defecțiuni tehnice. În urma impactului, a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului, în vârstă de 37 de ani și rănirea unei femei, în vârstă de 36 de ani, pasageră în autoturism. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Comentariile portalului
Foarte cinstit: asemenea gesturi, adică atentatele la persoanele politice, pot fi împărțite în două. Prima și cea mai numeroasă categorie, cea a celor care, numiți mai nou (...)
Pe strada Preparandiei trec cu mașina de vreo 3-4 ori pe săptămână și aproape că simt o durere fizică când mă gândesc la componentele (...)
Revenind la tema articolului (nu, că aminirile din tinerețe , chiar și din Armată, nu ar fi interesante...), chiar credeți că DOAR discursurile violente (gen Putin, Trump, Orban, etc.), (...)