Accident oribil! Doi tineri de 19 și 21 de ani spulberați într-un Fiat Brava (FOTO)
Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață la ora 1.40, pe DN 1F, în localitatea Bobota, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața.
Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean de Poliție Sălaj, Maria Cristea, din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că șoferul, Gabriel M., de 21 ani, din Șimleu Silvaniei, conducea autoturismul, prin localitatea menționată, cu viteză excesivă, iar într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător prin indicator rutier şi marcaj continuu, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard din beton.
În urma evenimentului, atât șoferul cât și pasagerul din autoturism, G. Cosmin, de 19 ani, din localitatea Măierişte, au decedat, scrie Vocea Transilvaniei.
Mașina, un Fiat Brava decapotabil, a fost dezintegrată, roțile din față ale acestea fiind la aproximativ 10 metri distanță de vehicul. Motorul era și el într-o altă parte decât caroseria autoturismului.
FOTO: voceatransilvaniei.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)