Corina Cure s-a stins din viață la doar 21 de ani în tragicul accident de lângă Nădlac

    de Lucian Dănilă | 14 septembrie 2021, 8:48 PM | Povești despre oameni | Știri Arad

    2

    Corina s-a stins în această dimineață după ce s-a izbit cu mașina, un Volkswagen, de un pom de pe marginea drumului. O zi tristă pentru toți cei care au cunoscut-o, o tânără mamă, o tânără soție, al cărui fir al vieții s-a rupt atât de prematur….

    Avea doar 21 de ani și o familie care o făcea fericită: fiica ei Evelyne, alături de soțul său Cosmin. O tânără senină, o mămică mereu cu zâmbetul pe buze, o soție iubitoare. Ea era Corina… Nici ea și nici Cosmin nu erau la origini din Arad, dar au ales acest loc pentru a-și întemeia o familie. Și erau o familie atât de frumoasă…

    Pe lângă durerea provocată de pierderea Corinei, aleasa inimii sale, Cosmin Cure va împlini peste doar două zile, joi 16 septembrie, 30 de ani de viață. Ceea ce trebuia să fie o petrecere pentru schimbarea prefixului s-a transformat brusc în cele mai negre zile din viața sa, zile în care Cosmin în loc să se bucure alături de fetele sale, Corina și Evelyne, va veghea la căpătâiul celei lângă care voia să îmbătrânească și căreia i-a jurat iubire până când moarte îi va despărți….

    În loc de „La mulți ani”, Cosmin va primi în zilele care urmează condoleanțele celor care îi sunt alături în aceste clipe extrem de grele. Durerea nu poate fi cuantificată, dar este cu atât mai mare cu cât, încă de la vârsta de 2 ani, Evelyne nu va mai avea cui să-i spună „mamă”…

    Drum lin spre îngeri, Corina!

    Condoleanțe familiilor îndoliate.

    Citește și Accident pe DN7, între Nădlac și Pecica! Femeia care se afla la volan a decedat

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.