sâmbãtã, 22 martie, 2025

Special Arad Logo

    Academia ZoRo a sărbătorit 1 an de la înființare cu multă veselie, premii și cursuri demonstrative | Video

    de Tomck@t | 17 februarie 2025, 5:34 PM | Educaţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    S-a făcut un an de când actrița Roxana Sabău a început cursurile de actorie, improvizație, dicție și dezvoltare personală pentru copii între 7 și 16 ani, sub umbrela „Academia ZoRo”. Duminică, 16 februarie, cu mic, cu mare, cursanții, părinții lor și invitații Roxanei au marcat această aniversare în Sala Marii Uniri, oferind celor prezenți un minispectacol cu trei cursuri demonstrative și un recital al trupei Țac Pac.

    „Sărbătorim un an de când am avut o inițiativă foarte drăguță, de a face o Academie de teatru pentru copii și uite că academia asta împlinește deja un an de zile, un an în care au trecut prin mâinile noastre zeci de copii, poate chiar sute de copii”, a spus Roxana Sabău pentru Special Arad, iar în deschiderea spectacolului aniversar, a explicat și care este scopul Academiei ZoRo:

    „Ceea ce ne-am dorit mai exact să facem este să adunăm copiii, să adunăm tinerii care să se întâlnească așa cum ne întâlneam și noi pe vremuri și cum vorbeam și noi pe vremuri. Am spus de la început că nu vreau să scoatem mari actori, mari vedete, vrem niște copii care să comunice bine, care să se exprime curat, care să nu aibă teamă, să nu aibă trac, să nu aibă emoții, să poată să țină un discurs în cazul în care este nevoie, să poată să-și prezinte o lecție sau un proiect, fără să se-ncurce, fără să bâlbâie, fără să le fie rușine”.

    Inițiată în urmă cu un an împreună cu actorul Zoli Lovas, Academia ZoRo („Zo” de la Zoli, „Ro” de la Roxana) are în prezent în jur de 50 de copii înscriși, ei fiind împărțiți în grupe de vârstă: grupa mică (7-9 ani), grupa mijlocie (10-12 ani) și grupa mare (13-16 ani).

    Academia ZoRo a sărbătorit 1 an de la înființare

    Cursurile au loc miercuri și joi, de la orele 16:00, la adresa strada Vasile Goldiș nr. 4.

    La spectacolul aniversar, copiii instruiți de Roxana Sabău au urcat pe scenă și au participat la câteva dintre joculețele de dicție și de improvizație ale Academiei ZoRo, au primit cadouri din partea sponsorului Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, iar spre final, a urmat și o tombolă, în urma căruia cinci elevi norocoși au câștigat câte o lună gratis la cursurile Academiei ZoRo.

    Înainte de partea de socializare de la finalul evenimentului aniversar, o parte din trupa veselă Țac Pac, actrițele Roxana Sabău și Iulia Pop-Dragoș, au urcat pe scenă să cânte celor mici, alături de cei mici.

    @specialarad.ro

    1 an de Academia ZoRo Detalii, pe www.specialarad.ro sau pe aplicațiile Special Arad, disponibile pe Google Play și Apple AppStore #arad #stiri #stiriarad #academiazoro #roxanasabau #specialarad

    ♬ original sound – Special Arad

    Citește și:

    Actrița Roxana Sabău: „Am fost și sunt o mega-workaholică, am jucat și gravidă, până în luna a noua!” | Interviu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.