A murit într-un mod groaznic la numai 23 de ani! Nici cu elicopterul SMURD nu a mai putut fi salvat
Sfârșit fulgerător și stupid aseară pentru un tânăr de 23 de ani din județul Bistrița Năsăud. Acesta a decedat după ce a căzut din remorca unui tractor, pe marginea unui drum din localitatea Negrilești.
Imediat după căzătură acesta a fost conștient, dar în scurt timp a intrat în stop cardiorespirator. În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj de prim-ajutor SMURD de la Beclean, iar în sprijin a mai fost trimis unul de Terapie Intensiva Mobila de la Bistrita. Medicii și paramedicii au început manevrele de resuscitare, în timp ce de la Târgu Mureș a pornit un elicopter SMURD, care urma să-l transporte la o clinica de specialitate, scrie dejeanul.ro.
În ciuda tuturor eforturilor medicilor, tânărul din localitatea Breaza nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au descoperit că barbatul de 39 de ani care conducea tractorul din a cărui remorcă a căzut tânărul, nu poseda permis de conducere.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)