Cetatea Voluntarilor demarează campania umanitară „Coșul Iepurașului”





„An de an, înainte de sărbători, ne stresăm ce facem, unde mergem, cu ce ne îmbrăcăm, dar căți dintre noi ne-am gândit să le oferim copiilor mai puțin norocoși o mână de ajutor?”, ne întreabă cei de la Asociația Cetatea Voluntarilor, care demarează o nouă campanie umanitară: „Coșul Iepurașului”.
Asociatia Cetatea Voluntarilor e conștientă că acești sărmani copii au nevoie de ajutor, astfel, în perioada 20 martie – 12 aprilie, vor derula campania umanitară COȘUL IEPURAȘULUI.
Cine dorește să ajute un copil cu prilejul sărbătorilor pascale, poate aduce tot felul de lucrușoare, precum haine, cărți, jucării, dulciuri, alimente neperisabile și produse de igienă corporală, în incinta complexului comercial Galleria, unde va fi montată un coș mare special destinat campaniei.
Ceea ce donati nu necesită împachetare, dar rugămintea asociației este ca produsele alimentare pe care le dăruiți să aiba termenul de garanție valabil, iar hăinuțele și jucăriile să fie curate.
„Lăsați acești copii să se bucure, cum v-ați bucurat și voi când erați mici, de această sărbătoare, oferindu-le un sprijin, un ajutor”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)