CONTRIBUTORS: Dimploma „Te pui cu mine, ai pus-o…” merge la inegalabilul „Pele” de Sebiș, Gheorghe Feieș





Pe Gheorghe Feieș – primarul Sebișului l-am supărat rău de câteva ori în 2014. De ce? Pentru că am scris despre ce face și nu face în localitatea lui. Și chiar nu greșim cu nimic când spunem a LUI. Dar dacă pe sebișeni nu-i deranjează și-i dau votul batrânului comunist, de fiecare dată când acesta îl cere, de parcă de fiecare dată ar fi Duminica orbului, chiar nu ne supărăm. Dacă sebișenii vor să se înghețe în secolul XX, e treaba lor, nu a noastră.
Deci… trăim în secolul XXI și pentru asta îi conferim lui Feieș Dimploma „Te pui cu mine, ai pus-o…”. Și ne și explicăm: avem impresia că omul ăsta e supărat întotdeauna. Genetic supărat. Și clipele de bucurie pe care le are sunt puține, câteva în decursul anului, dar oricum în legătură ombilicală cu datul banilor de la bugetul statului, adică Primăria Sebiș, către clubul de fotbal Național Sebiș sau firma lui Palcu (aici nu mai insistăm…). Măi omule! Atâția bani bagă omul acesta în fotbal încât am trecut de la impresie la certitudine: primarul Feieș este o reîncarnare a lui Pele. SIGUR! Iar motivul pentru care bagă bani mulți în clubul de fotbal e acela că nu face altceva decât să-și umple buzunarul… Probabil din cauza faptului că se consideră cel mai bun jucător al echipei. Sau al întregului oraș, nici nu mai contează deoarece, așa cum spuneam, e foarte clar pentru toți sebișenii: „Te pui cu Pele, pardon, Feieș, ai pus-o!”.
Dar în ultima frază nu crede chiar toată lumea…Nici noi, nici alții. Așa cum n-am crezut nici în amenințările lui „Pele”… Fuck, iar am greșit!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)