joi, 12 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Aradul găzduiește Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021-2027

    de Special Arad | 12 noiembrie 2026, 11:57 AM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Municipiul Arad găzduiește, în perioada 11-12 noiembrie 2026, cea de-a VIII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management.

    Lucrările reuniunii se desfășoară în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad și reunesc reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice, precum și ai instituțiilor și organizațiilor implicate în implementarea Programului Regional Vest 2021-2027.

    Pe agenda reuniunii se află analiza stadiului implementării Programului Regional Vest 2021-2027, a progresului proiectelor finanțate prin program și a aspectelor legate de gestionarea și monitorizarea fondurilor europene la nivel regional.

    În cadrul evenimentului sunt prezentate și proiecte implementate în municipiul Arad cu finanțare europeană, în domenii precum infrastructura urbană, mobilitatea și serviciile publice.

    Potrivit datelor prezentate de administrația locală, în bugetul municipiului pentru anul 2026, aproximativ 70% din bugetul total este alocat investițiilor, iar circa 70% din bugetul de investiții este asigurat din fonduri europene.

     

    Citește și: De ce acoperă fondurile europene doar 21% din costul parcului din Vlaicu: Multe lucrări nu se încadrează la finanțare · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.