Teoretic, integritatea este unul dintre pilonii democrației iar legea integrității, o garanție a solidității construcției democratice. Tot teoretic, România este un stat în care democrația se consolidează pe zi ce trece, cu ajutorul UE, inclusiv financiar. Realitatea pe care o trăim noi este însă departe de teorie, iar povestea ultimelor săptămâni este edificatoare.

August a fost nu doar o lună groaznic de caldă, ci și una tensionată politic. A fost una dintre lunile în care spațiul public a fost inundat de păreri despre călcarea în picioare a democrației. Pentru că atunci când activitatea legislativă are drept țintă doar un om și când Constituția este interpretată în total dispreț față de unele principii fundamentale ale dreptului, democrația este, de fapt, cea împotriva căreia acționează politicienii.

Cutremur în Primărie și Consiliul Județean: Noua lege îi obligă pe consilierii angajați la stat să aleagă de mâine unde rămân

Povestea în care o modificare legislativă a trimis mii de consilieri locali și județeni spre incompatibilitate, pentru ca imediat după aceea Parlamentul să se mobilizeze pentru a-i salva, nu mai poate fi considerată o simplă gafă legislativă. Gafe se fac, legi proaste s-au mai votat și se vor mai vota.

De altfel, la ce altceva ne-am putea aștepta de la un Parlament în care se poate ajunge chiar dacă nu ai absolvit mai mult de 11 clase, nici alea nu tocmai dovedite?

Respect deplin celor care prin votul lor au făcut posibil ca acest domn cu, probabil, 11 clase terminate și cu două dosare penale, să ajungă senator (foto: reporteris.ro)

Legea integrității trebuia evaluată și reformată, nu transformată în armă politică

România avea obligații, asumate prin PNRR, de consolidare a cadrului legislativ al integrității (Jalonul 431, Reforma 7 – „Evaluarea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate”) și al reformei administrației publice (managementul funcției publice și al personalului contractual, bazat pe competențe).

Adică, eram plătiți pentru a ne crea o legislație a integrității mai coerentă și previzibilă, reguli clare privind incompatibilitățile și conflictele de interese, precum și un management mai coerent al funcției publice și al personalului contractual.

Proiectul privind funcția publică, inițiat de Cseke Attila, în calitate de senator, a devenit Legea 165/2026, prin votul parlamentarilor – inclusiv a celor din PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu – și a intrat în vigoare la 9 august. Cu gândul la „amendamentul Fritz”, parlamentarii nu au fost prea atenți la ce a făcut Cseke Attila, prin extinderea și asupra personalului contractual (angajat la stat, desigur) a regimului incompatibilităților aplicabil funcționarilor publici.

Una dintre consecințele modificărilor în cauză a fost că aleșii locali și județeni care erau, simultan, angajați contractual „la stat” s-au trezit că trebuie să aleagă între mandatul de consilier și locul de muncă, până în 25 august.

De aici povestea devine interesantă. Unii au ales să respecte legea și au renunțat la calitatea de consilier. Alții, mai șmecheri, însă au ales să nu facă nimic. Doar să aștepte, convinși că partidul, deși a votat această modificare, nu îi va lăsa de izbeliște.

Iar partidul exact asta a făcut. Mai întâi a ieșit la rampă inițiatorul legii, exact în ziua de 25 august, și a transmis tuturor prefecților o adresă în care oferea o interpretare personală a prevederii care a stârnit furtuna.

Conform raționamentului juridic al domnului Cseke, nou aprobatul regim al incompatibilităților nu produce incompatibilitate generală în cazul consilierilor locali, deoarece acestora li s-ar aplica norma specială din art. 88 al Legii 161/2003.

Neverosimil. Senatorul Cseke inițiază o lege, Parlamentul o votează, președintele o promulgă. Apoi, când apar consecințele același Cseke, în caliatate de ministru, trimite o explicație din care aflăm că el a modificat Codul administrativ, dar modificările astea nu se aplică. Greu de pătruns logica juridică a domnului Cseke care fie se crede prea deștept, fie ne crede pe noi prea proști.

Nici Parlamentul n-a crezut gogomăniile ministrului și s-a mobilizat pentru a elimina problema. Exemplară voință. Victoria a fost consemnată a doua zi după răspândirea elucubrațiilor lui Cseke și se părea că totul va reveni la normal.

Realitatea arată însă altceva. Legea integrității a „lui Cseke” a intrat în vigoare în 9 august și a produs efecte – cel puțin în județul Arad doi consilieri municipali și șase consilieri județeni (întâmplător sau nu, toți de la PNL) au renunțat la mandate prin demisie, conform prevederilor Legii 165/2026, încă în vigoare. Adică, au făcut exact ceea ce le-a cerut statul, prin legea integrității, să facă.

Ceilalți incompatibili nu au avut nicio reacție, adică, au încălcat o lege pe care statul le-a cerut s-o respecte.

Ce a făcut Parlamentul, „stâlpul democrației românești”? I-a apărat și chiar protejat pe cei care nu au respectat legea. Și nu doar că a eliminat incompatibilitățile în cauză, dar a și decis că nu constituie incompatibilități sau conflicte de interese și nu atrag răspunderea juridică aferentă (s.m.,V.M.).

Se observă că noile modificări nu acoperă și demisiile celor opt consilieri arădeni (poate și a altora din țară), dar nici a celor care, eventual, au renunțat la locul de muncă pentru a rămâne consilier (Cseke le-a cerut doar să aleagă între mandat și loc de muncă). Indiferent ce se va întâmpla cu noua lege și indiferent cum vor fi reglementatăâe integritatea și incompatibilitatea în viitor, mandatul acestor oameni care au ales să respecte legea este încheiat odată cu depunerea demisiei.

În schimb, cei care au ales să nu respecte legea, șmecherii de partid, mai au șanse să rămână „aleși de onoare” ai comunităților.

În plus, avem iarăși o reglementare prin care se dispune pentru situații consumate în trecut. Ștergerea retroactivă a incompatibilităților reglementate de Cseke intră în contradicție cu principiul neretroactivității legii, un principiu juridic cu rădăcini în dreptul roman și consacrat de secole în tradiția juridică europeană. Și cu Constituția, care statuează că „Legea dispune numai pentru viitor” (art. 15).

Cum în recentul caz de încălcare a acestui principiu, cel al „amendamentului Fritz”, CCR a făcut dovada unei imaginații debordante în explicarea unei decizii inepte, orice previziune în acest nou caz de încălcare a principiului neretroactivității legii este hazardat.

În schimb, putem observa că Parlamentul României a predat întregii țări și chiar întregii Europe, o lecție nu doar despre integritate, ci și despre educație civică. Adică, dacă o lege te afectează, nu te grăbi s-o respecți. Mai așteaptă până o rezolvă partidul.

Iar de aici încolo nu mai discutăm despre legea integrității prost scrisă, ci despre folosirea puterii de legiferare pentru a înlătura consecințele unei legi atunci când acestea ajung să afecteze propriul sistem politic. O ticăloșie politică vecină, ca mecanism și mentalitate, cu folosirea unei puteri încredințate în interes public pentru protejarea unor interese personale sau de grup.

Desigur, democrația parlamentară funcționează după regula majorității. Doar că puterea acestei majorități nu trebuie să fie nelimitată și de aceea democrațiile consacrate au „inventat” Constituția, separația puterilor în stat, neretroactivitatea legilor, securitatea raporturilor juridice sau egalitatea cetățenilor în fața legii.

Și, desigur, au „inventat” și consolidat instituțiile care veghează la respectarea tuturor principiilor care asigură exercitarea puterii de către popor, adică, a democrației, cum ar fi CCR, Președintele țării sau instanțele de judecată. Care instituții ar trebui să funcționeze independent de politic, pentru a fi capabile să apere democrația.

Ar trebui. Și pentru că n-o fac, generează o imensă stare de pericol pe care nici politicienii nu par s-o înțeleagă.

O țară nu se destabilizează numai cu forța, ci și prin legi făcute astăzi și desfăcute mâine, prin excepții croite când regula începe să-i deranjeze pe cei puternici, prin majorități care confundă dreptul constituțional de a legifera cu dreptul de a face orice.

Și, mai ales, prin distrugerea convingerii elementare a cetățeanului că merită să respecte legea.

Pentru că, în momentul în care omul care respectă legea pierde, iar omul care o ignoră este salvat ulterior chiar de cei care au făcut legea, statul îi transmite cetățeanului cea mai periculoasă lecție posibilă.

Nu că legea este proastă, ci că legea este doar pentru cei care nu au puterea s-o schimbe. Iar o țară în care această idee începe să pară firească nu mai are doar o problemă cu Legea integrității. Are o problemă cu integritatea statului.