Program foarte încărcat astăzi pentru ministrul Dezvoltării, Attila Cseke,cu ocazia vizitei în județul Arad. El a trecut pe la Consiliul Județean, prin Palatul Administrativ, a avut o întâlnire cu primarii din județ, apoi, într-un final, a ajuns și la Pecica, asta după ce a susținut o conferință de presă la sediul UDMR din Arad. Așa că, era aproape firesc să întârzie (circa 30 de minute) la întâlnirea cu pecicanii.

Primul obiectiv vizitat în Pecica a fost Școala  Gimnazială nr. 2 din centrul orașului, care mărginește Piața Regele Mihai. Aici a fost întâmpinat de patru elevi îmbrăcați în costume populare și cu vestita pită de Pecica, din care s-au servit, cât a fost caldă, toți cei prezenți. Apoi, inițiativa a fost luată de directorul școlii, Eszter Bacsilla, materializată în invitația de a începe turul edificiului aflat în proces de reabilitare. Încă de la început, ministrul s-a arătat mulțumit de ceea ce a găsit, mai ales în comparație cu surpriza neplăcută de care a avut parte când a trecut pe la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, acolo unde și-a dat seama rapid că muncitorii nu au transpirat deloc în ultima perioadă, lucrările nefiind în stadiul în care trebuie.

Citește și Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, la Arad: „Nici măcar când a venit ministrul nu s-a muncit la Colegiul Național Elena Ghiba Birta”

La Pecica lucrurile s-au întâmplat destul de repede și nu a avut prea multe de completat. Ministrul dezvoltării a preferat să asculte în loc să vorbească și a asistat destul de tăcut la turul școlii în timp ce doamna Eszter Bacsilla, prezenta pe scurt ce s-a făcut, ce urmează, puțin din istoria clădirii, dar și prezentul. Astfel, aflăm că clădirea datează din anii 1823 când era hotel, că în timp s-a degradat și erau absolut necesare lucrările de reabilitare, că sunt multe de făcut, fiind o clădire istorică, și încă una foarte mare, lucrările trebuie făcute cu multă atenție. De asemenea, s-a încercat păstrarea cât mai multor elemente din trecut, aici vorbind de ușile din lemn și subsolul, acolo unde cu greu s-a găsit un arhitect care să reușească să refacă lucrările pentru că s-a folosit o metodă ceva mai specială, tot subsolul fiind construit din cărămizi, iar tavanul este ca o boltă, ceea ce a făcut lucrarea ceva mai complicată. Există și o sală festivă și multe săli de clasă care sunt echipate cu tot ce e nevoie.

În timp ce asculta expunerea doamnei directoare, ministrul a fost condus peste tot, de la parter la etaj, apoi în subsolul clădirii, iar pe drum a fost poftit tocmai pe șantierul în lucru, mai exact în sala de sport și în curte. Ministrul a părut încântat și de planurile care includ partea de sport și de cum va fi împărțită curtea, aceasta fiind formată dintr-un teren de minifotbal, un teren de baschet și o pistă de alergare. Nimeni nu a spus nimic despre accesul la aceste baze sportive, însă probabil va urma să aflăm dacă toată lumea se va bucura de viitoare lucrări sau nu.

Pentru că unele glume care au stârnit zâmbete largi au fost spuse în limba maghiară, nu știm ce subiect au avut, deci nu comentăm. Singura discuție cu adevărat serioasă a avut loc în limba română, la finalul turului și a fost legată de banii investiți. Atât primarul Petru Antal, cât și președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, au vrut să știe motivul pentru care unele lucrări de modernizare ale școlii nu primesc finanțare și trebuie făcute din bugetul local sau din alte surse. Din păcate, ministrul Attila Cseke nu a avut un răspuns la această întrebare, preferând parcă mai mult să se abțină. În afară de acest răspuns pe care l-a cam „driblat” , nu a putut să nu remarce biserica din apropierea școlii, motiv pentru care a și insistat să o vadă imediat după finalizarea turului.

După o scurtă pauză care a avut loc în sala festivă și după câteva prăjituri gustate, ministrul și-a continuat drumul și a făcut o mică oprire la noul sens giratoriu de la intersecția străzilor 104, 107 și 110, dar și la Grădinița PP2 (cunoscută ca „grădinița Muștră”) unde a stat doar câteva minute pentru că lucrarea este finalizată deja de câteva luni. În plus, îl aștepta un drum până la Căpâlnaș, cu alte prezentări, probabil alte prăjituri și, poate, alte răspunsuri „driblate”.