Vizita de săptămâna trecută a ministrului dezvoltării la Arad a trecut precum trece câinele apa.

N-a fost nevoie nici măcar să ne scuturăm, nu i-am acordat importanță, am uitat-o instantaneu. Și nu e vina noastră, în fond dacă era ceva demn de reținut, dacă rămâneam cu ceva…

Dacă și cu parcă. Adică Bibi și Attila.
Să facem abstracție totuși că îl cheamă așa, nu e vina lui, iar pe de altă parte nu e un secret: pe aici toți ne tragem din daci, indiferent că am venit mai degrabă sau mai târziu.

Îmi permit să persiflez și să mă persiflez în lipsă de altă treabă mai serioasă. Eu personal consider perfect normal ca vizita ministrului dezvoltării, indiferent cum îl cheamă, să pună pe jar administrația locală, în fond au ocazia să-i prezinte realizările, dar mai ales planurile pentru care i-ar putea cere sprijinul și ajutorul.

Eu chiar mă așteptam ca să fie prezent până și Euroghiță, să îl ducă în cetate, să îl ducă în Piața Podgoria, acolo unde vizionează de ani buni de zile o parcare subterană, cu tot ce poate însemna asta, să îl ducă pe Șaguna, să îi arate locația noului pod peste Mureș, să-l ducă pe Ștrand, pe Trei Insule, cu alte cuvinte să îi prezinte toate acele planuri de dezvoltare ale Aradului cu care ne amețește de ani de zile.

În loc de asta sau în absența acestor gesturi și preocupări, ne-am mulțumit cu acel plan la care ține atât de mult UDMR. E vorba de creșe, de dezvoltarea unei rețele de creșe, Domnul Cseke, de Attila vorbesc, normal, arătându-se mirat că Bibi încă nu s-a gândit la ceva de genul, în timp ce acesta, de Bibi vorbim, îi arăta posibile locații pentru aceste creșe deocamdată negândite și nesperate la Arad.

Nu-i de mirare că Domnul Cseke s-o cam enervat, așa sunt ăștia, iuți la mânie, dar le trece și l-a luat la trei parale pe Bibi al nostru cu întârzierea lucrărilor de la clădirea Colegiului Național Ghiba Birta. Acum și Domul Cseke, să nu-i spunem Attila, la ce se aștepta?
Se pare că a și înțeles imediat că nu are cui să vorbească, s-o dus așadar mai departe, la Colegiul Csiky Gergely, măcar ăla e terminat, bine, mersi, adică, köszönöm szépen, după care s-o dus la Pecica, măcar ăia știu o treabă când vine vorba de terminat ceva, încheindu-și periplul arădean la Căpâlnaș, unde altundeva?

Noi, adică noi Specialu’, l-am întrebat pe Bibi ce părere are de reproșurile șefului de la dezvoltare și așa am aflat ceea ce știam de mult: nu are nicio părere, Domnia sa chiar a ținut să se ducă cu ministrul cu nume ciudat la Ghiba, tocmai pentru că ăia nu își fac treaba cum scrie la carte, ceea ce înseamnă penalizare sau ce o mai fi până la urmă. Nu de alta, dar pandemia e pe ducă, școala a început, iar termenul e în septembrie și chiar dacă n-o fi chiar septembrie, o fi până la urmă cândva. E așa o chestie cu penalizările astea, că nu te duc nicăieri, de terminat tot nu termină la timp și-atunci de ce să îi mai penalizezi?

Ajuns aici, am avut un deja-vu. Adică o iluzie de văzut-am asta mai demult: cu Bibi proaspăt primar interimar, fotografiindu-se – pe vremea aceea umbla pe jos și la rondul de seară – pe un trotuar tocmai terminat plin de gropi și umflături proaspete de asfalt negru ca inima administrației arădene, asigurându-ne că îi va penaliza pe ăștia care au făcut batjocura asta și îi va pune să refacă imediat.

Apoi l-am văzut, de data asta în mașină la rondul de seară, că era deja primar în toată regula, intrând pe contra sens pe cea mai veche stradă principală a Aradului și asigurându-ne zâmbind galeș de după volan că îi va pune cu botul pe labe și pe ăștia care au asfaltat la ciubuc strada cu pricina.

După care am citit un comentariu, tot pe Special, la articolul în care se vorbea de întârzierea de la Ghiba și deja-vu-ul a devenit o eternitate: îi spunea comentatorul lui Bibi că trebuia să ia măsuri încă de pe vremea când presa arădeană s-a arătat cam îndoită de capacitățile firmei de apartament din București, dar italiană la bază, contractate pe criteriul cel mai mic preț, de a executa o lucrare ca lumea. Și da, într-un deja vu etern, mi-am amintit de articolele Special de atunci, chiar de faptul că ne-am arătat prin redacție între noi cam neîncrezători chiar și dacă acea firmă ar fi italiană pe bune, nu doar o mască pentru niște românași – daci, desigur – de ai noștri, chiar locali așa și care trăiesc de când îi lumea din furtul banului public. Așa, cu acte în regulă, că așa e frumos și deștept.

Și deja-vu-ul a continuat, în timp ce mă gândeam visător la palate și castele vechi renovate ca la carte, și mă întrebam: oare ce a căutat ministrul pui de dac la Căpâlnaș, nu de alta, dar mai nou renovările de castele și alte palate lăsate în paragină sunt la modă prin Ardeal, că doară nu s-a dus acolo la un consultare rapidă după discuția avută cu Bibi…