O idee fixă care bântuie politica românească de mulți ani este aceea că primarii aduc cele mai multe voturi partidului. Rostită cu evlavie, această dogmă invită la respect față de primarii partidului. Un respect pios, atribuit îndeobște doar figurilor legendare. Or, primarii chiar sunt considerați legende vii, pentru că „ei duc marile bătălii la bază, ei aduc voturi pentru partid”.

Din această idee simplă – și în mare parte adevărată la început – s-a construit, în timp, o întreagă arhitectură de putere. Încet, încet, primarii au conștientizat cât de mare le este puterea și au învățat să ceară. Și au primit tot ce și-au dorit, de la salarii mari la influență tot mai mare în partidele lor și acces privilegiat la fonduri guvernamentale.

Dar mai ales, au primit cadou o lege favorabilă prin care s-a statuat că, asemenea președinților de consilii județene, și primarii se aleg într-un singur tur de scrutin. O mare greșeală, pe care însă partidele nu au reușit s-o îndrepte, deși au încercat de cinci ori până acum.

Garanția realegerii – primarii în funcție au fost realeși în proporție de 80%, conform unui studiu al Expert Forum din 2016 – a dus la reducerea competiției și astfel a apărut la primari rutina, autosuficiența și chiar blazarea.

Primarii și presiunea dialogului cu cetățenii

Având avantajele asigurate prin alegerea într-un singur tur, primarul în funcție nu mai are presiunea de a trebui să comunice și, mai ales să convingă permanent comunitatea. Sigur, această presiune nu dispare complet, dar se reduce suficient de mult încât relația cu cetățenii să devină administrativă și birocratică.

Într-un asemenea context, dialogul public devine adesea rece, sec, formal (comunicate, postări pe rețelele sociale de la inaugurări, ronduri, conferințe de presă controlate).

Dezbaterea autentică și confruntarea de idei au dispărut odată cu turul doi al alegerii primarilor. Și totul a plecat de la premisa că primarii sunt principalii agenți electorali ai partidului.

Doar că acum premisa nu mai este adevărată. Sau, cel puțin, nu mai este adevărată în măsura în care cred partidele, fapt dovedit de seria de alegeri din 2024.

Alegerile locale, desfășurate la pachet cu cele europarlamentare au consfințit o victorie à la Pirus pentru cele trei partide din arcul guvernamental (PSD, PNL, UDMR). Fiecare și-a văzut primarii în funcție realeși, prezența la vot la europarlamentare a fost bună, deci strategia părea a fi fost bine gândită. Și totuși, au fost unele semnale care ar fi trebuit să dea de gândit strategilor electorali.

Chiar dacă primarii au fost realeși, în imensa majoritate a localităților și județelor, cele două partide-stat (PSD și PNL) au obținut scoruri mult sub așteptări la votul politic (pentru consiliile locale).

Firesc, aceste realități ar fi trebuit să dea de gândit conducerii partidelor și echipelor de campanie electorală. Poate nu chiar să provoace un cutremur intelectual în sediile celor două partide perdante, PSD și PNL, doar că n-au provocat nici măcar o tresărire.

Evident, nici primarii (re)aleși nu și-au bătut prea mult capul cu analize și identificarea cauzelor eșecului la votul politic. Astfel, partidele au intrat încrezătoare în competiția electorală necunoașterii sau neînțelegerii reacției electoralului, manifestat, cum spuneam, încă de la alegerile locale. Cât despre neputința de care au dat dovadă răsfățații partidelor, primarii, nici nu se punea problema să fie evidențiată. Nu se cuvine să critici legendele…

Prin urmare, în județe și localități controlate tradițional de primari PSD și PNL, votul politic a luat-o în cu totul altă direcție. În Arad, după cum știm, fieful liberal construit în două decenii de administrație locală, alegătorii au votat masiv pentru AUR.

Vot furios care s-a dovedit a fi un fenomen pe care nici acum nu l-au înțeles, nici primarii, dar nici partidele.

Toată lumea-i fericită că primarii și-au păstrat funcțiile, dar nimeni nu este dispus să observe că, în același timp, partidele nu și-a păstrat voturile pe care primarii, legendele vii și răsfățate, ar fi trebuit să le aducă partidelor.

Iar această contradicție ar trebui să dea de gândit partidelor și să caute răspunsul la o problemă de logică elementară: dacă primarii sunt atât de influenți pe cât susțin partidele, atunci de ce nu mai pot transfera această influență în vot politic?

Evident, răspunsul este incomod și presupune asumarea unor greșeli, între care și absolutizarea puterii primarilor asupra comunităților locale. Așa o fi fost cândva, doar că acele vremuri au trecut. Acum, primarii au o putere mult mai mică în comunitate decât în propriile lor partide.

Legea alegerii primarilor într-un singur tur, adoptată în 2011, a avut un efect pervers, pe care partidele nu pot sau nu vor să-l înțeleagă. Siguranța realegerii a generat modificări în structura puterii pe care o au primarii.

Înainte de 2011, primarii aveau de convins majoritatea alegătorilor pentru a fi (re)ales. Dacă nu obțineau peste 50% în primul tur, erau obligați să negocieze, să comunice, să convingă și alte categorii de alegători în turul al doilea.

Astăzi nu mai este nevoie. În marea majoritate a localităților, primarii pot câștiga cu 25, 35 sau 40 la sută din voturi. Adică, pot conduce o comunitate în care majoritatea cetățenilor nu i-au votat! Și, chiar dacă ei își cunosc limitele, vor fi considerați în partid lideri locali puternici, adevărați stăpâni în localitățile lor.

În realitate, fiecare dintre acești primari sunt doar lideri ai celei mai mari minorități electorale din localitate.

Călin Bibarț a câștigat, potrivit numărătorii paralele, un nou mandat de primar al Aradului la alegerile din 2024 cu 14.978 de voturi

Garanția alegerii într-un singur tur le-a adus primarilor putere tot mai mare în partid, de multe ori întărită și de unele relații personale cu șefii locali ai partidului sau de unele interese economice comune cu aceștia.

În același timp însă, firesc, i-a îndepărtat de cetățeni și, odată cu aceasta, li s-a diminuat puterea de influență asupra comunității. Normal să fie așa de vreme ce primarii nu mai au chef să comunice cu cetățenii, decât la limită (de musai, cum se spune), nu-i ascultă nici când vor să-și spună necazurile, nici când au de făcut propuneri, iar despre dezbateri sau de critici, nici nu poate fi vorba.

Sigur, realegerea vine oricum, dar nu și încrederea oamenilor. Primarii au rămas captivi într-o lume în care era suficient să bați din poartă în poartă înainte de alegeri sau în care primarul era principalul formator de opinie din localitate. Acea lume a dispărut, îngropată de rețelele sociale și de schimbarea generațiilor.

Astăzi, alegătorul dintr-o comună din Arad vede aceleași videoclipuri pe TikTok ca alegătorul din București sau Cluj, primește aceleași mesaje politice și este expus acelorași emoții colective. Iar primarul nu mai controlează conversația politică a comunității. Iar dacă nu controlează conversația, nu mai controlează nici votul.

Alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024 au demonstrat exact acest lucru. Românii au votat într-un fel la locale și în alt fel câteva luni mai târziu. Fapt ce a confirmat că nu puterea administrativă a primarilor s-a erodat, ci puterea lor de a orienta opțiunea electorală a majorității comunității într-o anumită direcție.

Curios lucru, partidele refuză să accepte acest adevăr și continuă să trateze primarii ca pe niște mari furnizori de voturi, cu convingerea (total falsă) că succesul electoral trece obligatoriu prin primării.

În plus, primarii, în general aleșii locali, își arată acum tot mai mult limitele. Acum nu mai poți apărea în fața oamenilor agramat și dezlânat în exprimare, oricât de „bun gospodar” ai fi. Or, mulți aleși locali nu au fost niciodată pregătiți pentru asta. Iar siguranța oferită de alegerea într-un singur tur i-a scutit prea mult timp de obligația de a învăța.

Este clar, primarii sunt încă puternici, mai ales în partidele lor și în administrația pe care o conduc. Dar, oare cât de utilă mai este această putere pentru partidele care o cultivă obsesiv?

Dacă primarii câștigă alegeri locale, dar nu mai pot aduce voturi la parlamentare și prezidențiale, atunci întreaga filozofie politică  românească trebuie regândită. Pentru că, desigur, cetățenii vor continua să aleagă partide, doar că o vor face tot mai des fără să mai ceară voie primarului cel alintat și privilegiat.