Lecția „predată” în Ungaria, în a 15-a duminică a anului 2026 este despre revenirea la normalitate în politică. Sau, dacă vreți, revenirea la normalitate a politicii. În general, dar, evident, vom avea trimiteri către politica românească. Destul de multe și… grele.

Această „lecție ungară” aproape că nici nu are legătură cu schimbarea regimului petrecută la Budapesta. Trebuia să se întâmple după mulți ani de rătăciri prin „catacombele” internetului și s-a întâmplat să fie în Ungaria cea căzută timp de 16 ani într-un fel de prizonierat unde, probabil, a găsit cel mai fertil loc.

A fost unul dintre acele rare momente în care politica face dovada că înaintarea ei nu este liniară, ci o mișcare în formă de spirală (asta-i lecția lui Hegel), cu reveniri periodice în dreptul punctului de pornire, dar într-un alt plan. Exact asta s-a întâmplat duminică în Ungaria, politica a revenit la punctul în care politicienii nu se ascundeau de cetățeni în spatele unor ecrane sau a rețelelor de socializare.

• Ungaria deschide un nou capitol politic. Noua conducere anunță revizuirea Constituției după victoria decisivă

Lecția ungară de duminică a arătat cui vrea să vadă și să înțeleagă, că adevărata politică se face aproape de oameni și cu oameni.

Nu în studiouri, nu în postări atent calibrate și nici în clipuri montate impecabil, ci în piață, în fața oamenilor, acolo unde discursul nu mai poate fi editat și unde liderul nu se mai poate ascunde.

În jurul lui Péter Magyar nu s-a coagulat doar un vot (zdrobitor, totuși, pentru Orbán), ci o energie colectivă care a fost încurajată să iasă scoasă în stradă, în piețe, la întâlniri directe cu candidații. Nu este o chestiune de tehnică electorală, ci de natură a politicii. Pentru că politica, în esența ei, nu este un produs de marketing, ci o formă de relație vie între cetățeni și cei care le cer încrederea.

La noi această relație a fost alterată, după 2004, la început de „găselnița” campaniei electorale door-to-door (din ușă în ușă), evident, ușor denaturată din lipsă de timp sau din multe alte motive. Door-to-door nu a apropiat alegătorul de candidat pentru că „găselnița” a fost practicată mai degrabă ca o livrare de mesaje, nu ca o întâlnire între oameni și discuții directe cu alegătorii, cu prezentări de proiecte, întrebări lămuritoare, răspunsuri.

Mai mult, campania door to door a însemnat primul pas care a dus la eliminarea adunărilor publice din campania electorală și astfel, la obișnuirea alegătorului să stea în casă pentru că oricum i se aduc acasă pliante, flyere, calendare, fotografii.

Apoi, a venit la rând lecția online-ului

Desigur, nu online-ul în sine este problema. Este inevitabil și, folosit inteligent, chiar poate fi util. Problema apare atunci când devine refugiu, când înlocuiește contactul real al politicianului cu alegătorii, când înlocuiește prezența și transformă politicianul într-o imagine controlată, retușată până la falsitate. Un refugiu mai puțin riscant dar și mai puțin viu (nu aduc în discuție situația în care online-ul, în general, este folosit în afara regulilor electorale).

Campania exclusiv digitală are un avantaj tăcut pentru politician, acela că ascunde ezitările, golurile de conținut și incapacitatea de a susține un discurs coerent fără „retuș” tehnic. În spatele ecranului, aproape oricine poate părea sigur pe sine. Singur pe scenă, în fața unei mulțimi reale, însă, nu mai există montaj sau retuș. Acolo se vede diferența dintre un lider și un produs.

(sursa foto: facebook)

După lecția de duminică, întrebarea care ar trebui să neliniștească serios o bună parte a clasei politice românești este relativ simplă: dacă nu ești capabil să mobilizezi oameni pentru a veni să te asculte, cum te aștepți să-i mobilizezi să iasă la vot pentru tine? Prezența fizică nu este un detaliu de decor, ci un test al realității și, nu neapărat în ultimul rând, un test de responsabilitate.

Un miting electoral nu este doar un eveniment oarecare de bifat în campanie, ci o probă de legitimitate, un exercițiu de curaj din partea ambilor „actori”, candidați și alegători deopotrivă. Cine va evita de acum încolo acest test transmite că nu are încredere și, mai ales, că nu este capabil să mobilizeze alegătorii, lăsând loc liber unei întrebări dificile: cum va putea mobiliza întreaga țară, dacă n-a fost capabil să mobilizeze o mână de simpatizanți să vină la un miting?

Revenind la lecția ungară, trebui să subliniem că ascensiunea unui partid nou precum TISZA ar trebui să tempereze o altă iluzie răspândită la noi, mai ales din anul 2024 încoace. Este vroba de ideea că orice partid nou înființat ar fi, prin definiție, o alternativă la partidele vechi, compromise de-a lungul anilor de guvernare.

Evident, este o idee falsă, lansată ca o capcană electorală în care să pice alegătorii mai puțin familiarizați cu manipulările electorale. TISZA este într-adevăr un partid nou, care însă nu a făcut doar zgomot și scandal politic, ci și-a prezentat cătățenilor programul și crezul politic, dovedind în doi ani că are argumente pentru a prelua puterea.

Poate n-ar fi rău să înțeleagă și unele partide de la noi că schimbarea nu vine din simpla apariție a unor noi vehicule electorale, ci din capacitatea de a propune ceva coerent, realizabil și susținut în mod credibil în spațiul public real, nu doar în cel virtual. Promisiunile fanteziste nu mai pot fi crezute.

Hunor (stânga) și Viktor Orbán (sursa foto: facebook)

Lecția ungară arată României, în mod direct că participarea la guvernare nu este doar o chestiune de aritmetică parlamentară, desi așa pare, ci una de încredere, de responsabilitate și asumare publică. Iar încrederea nu se acordă automat și nici nu se cere, ci se justifică. În acest context, poziționările publice ale UDMR în raport cu guvernarea lui Viktor Orbán ridică întrebări legitime, care nu pot fi ocolite prin încă o tăcere convenabilă.

Nu acuzăm (pentru că nu avem probe) și nu dăm verdicte pripite, dar considerăm că este perfect legitim să cerem public clarificări în ceea ce privește alinierea strategică a UDMR, poziția explicită, fără echivoc, în raport cu valorile și angajamentele euro-atlantice asumate de România, dar și garanțiile pe care le oferă, direct, societății din care face parte.

Asta, pentru că UDMR, aflată la guvernare, prin vocea și acțiunile președintelui K. Hunor, a susținut fără echivoc, un partid (FIDESZ) și mai ales un candidat (Viktor Orbán), ale căror acțiuni politice sunt contrare politicii României, politică asumată atât de Guvernul României, cât și de Parlamentul și Președintele României.

Desigur, am vrea să știm și dacă ar trebui să ne temem în situația, foarte probabilă, în care viitorul premier al Ungariei, Péter Magyar va iniția acțiuni în justiție împotriva celor care ar fi transmis Rusiei anumite informații sensibile, cum ar fi ministrul Afacerilor Externe din guvernul Orbán, Péter Szijjártó. Desigur, era de așteptat ca astfel de întrebări să fie adresate UDMR de ceilalți parteneri de guvernare. Se pare însă că cerem cam multe de la politicieni…

Știm că, în general UDMR este destul de sensibilă atunci când consideră că anumite întrebări îi sunt adresate cu exces și tocmai de aceea precizăm că este vorba doar de un act de igienă democratică.

Iar rolul presei nu este să tacă până la apariția unor probe penale, ci să formuleze întrebările pe care societatea are dreptul să le audă.