luni, 3 august, 2026

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! FC Voluntari – UTA 1-0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 3 august 2026, 3:42 PM | Sport | Recomandările editorilor

    0

    Un singur punct, atât a adunat UTA în primele trei etape deși a plecat în competiție cu un obiectiv mai îndrăzneț ca niciodată: play-off-ul. În meciul de sâmbătă, de la Voluntari, arădenii nu meritau mai mult decât o înfrângere…

    La meciul de debut al sezonul, cel de pe terenul Craiovei, vreme de 80 de minute UTA s-a luat la trântă cu campioana însă a terminat în genunchi, 0-4, după trei goluri încasate în ultimele cinci minute. Cu Oțelul, la fel, UTA a dominat, UTA a creat, UTA a ratat, tot UTA a luat două goluri la singurele șuturi ale Oțelului din prima parte, după care a revenit și a egalat prin reușitele lui Sinani și Papeau.

    Pentru că am amintit de Sinani și Papeau, ei sunt singurii jucători care au înscris pentru UTA în actualul sezon. Ambii au început pe banca de rezerve și la Voluntari deși fotbaliști ca Tzionis, Coman, Abdallah și chiar Alin Roman par complet ieșiți din formă.

    Iar lista celor „ieșiți din formă” nu e nici pe departe atât de scurtă. Gorcea a cam luat tot ce a avut pe poartă, mai puțin mingile trimise spre el precum o pasă acasă. Dorobanțu nu arată până acum să fie la nivelul lui Țuțu sau Flavius Iacob, jucători de care s-a despărțit clubul în vară. Padula pare că înoată atunci când trebuie să alerge după adversari, și, din păcate, Din Alomerovic va lipsi și cu Rapid. Iar Odada…

    Practic singurul care e la un nivel bun este Mino Sota, dar e acel clișeu care spune: „cu o floare nu se face primăvară”…

    Un singur punct în trei etape și urmează meciurile cu Rapid și Universitatea Cluj. Perspectiva nu arată deloc bine pentru Bătrâna Doamnă, dar speranța moare ultima.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Gorcea – 4 – A avut un singur șut mai periculos pe poartă, nici acela unul foarte bine plasat, și a încasat un gol pe sub el…

    Dorobanțu – 5 – A fost prezent mult timp în jumătatea adversă dar nu a produs niciun pericol în apropierea careului celor de la Voluntari.

    Pospelov – 6 – Un joc în general bun, în fața unei echipe care nu a pus prea multe probleme ofensive.

    Benga – 6 – Și căpitanul a avut o evoluție bună, echilibrată, dar cum am scris și mai sus, cei de la Voluntari nu au fost prea prezenți în treimea arădeană.

    Padula – 4 – La faza golului părea că aleargă precum un bătrânel după tramvai. Este departe de acel Padula pe care l-am văzut în startul sezonului trecut, atunci când a fost de netrecut în fața unor fotbaliști ca Baiaram, Makalou și alții.

    Țăroi – 5 – Nu a avut neapărat o evoluție bună, a și ratat o ocazie bună cu acel șut respins de fundașul Crișan, dar și așa a adus un plus comparativ cu evoluția lui Tzionis.

    Odada – 4 – După primele trei etape, Odada pare că încă nu a început campionatul și joacă de parcă a ieșit cu prietenii la sintetic, fără agresivitate, fără ritm, fără dorință.

    Abdallah – 6 – El a venit cu un plus de pe bancă și a avut cele mai mari ocazii ale arădenilor, dar fie a avut ghinionul ca fundașul de la Voluntari să respingă de pe linia porții, fie a trimis cu capul alături de poartă.

    Sota – 7 – Niponul dă totul la fiecare meci, recuperează mult, participă foarte mult la jocul de posesie, dar la forma arătată de coechipierii lui ar mai trebui să vină tot el și cu golul sau măcar cu pasa de gol.

    Pitu – 5 – La primul său meci ca titular s-a cam sufocat în banda dreaptă fără a reuși ceva notabil cât timp a fost pe teren.

    Sinani – 5 – Intrat în locul lui Pitu încă din minutul 55, nu s-a remarcat cu nimic.

    Roman – 5 – Alin încearcă multe, se implică, are intenții bune dar momentan pare că nu și-a găsit nici ritmul și nici inspirația care l-au făcut în sezonul trecut unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului.

    Tzionis – 4 – Seria de meciuri slabe și foarte slabe ale cipriotului a continuat și la Voluntari.

    Papeau – 6 – Joyson a mai dus mingea în careu, a mai încercat câte un dribling, dar parcă nici nu a avut cu cine…

    Coman – 4 – A alergat și cam atât.

    Bădescu – 5 – N-a greșit, dar nici nu l=am prea văzut în timpul în care a jucat.

    Antrenor: Adrian Mihalcea – 4 – Cum a zis și el, „nu a funcționat nimic”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.