Aproape 5,5 milioane de lei pentru noi terenuri de sport la școli din Arad. Consilierii au aprobat două investiții prin GAL Est și GAL Vest
Consilierii locali au aprobat, în ședința de astăzi, două hotărâri care vor sta la baza finanțărilor europene pentru amenajarea a zece terenuri de sport pentru unități de învățământ din municipiu. Investițiile, cu o valoare totală de aproape 5,5 milioane de lei, fac parte din proiecte derulate prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL) Est și GAL Vest și au ca scop sprijinirea copiilor din zonele vulnerabile și reducerea riscului de abandon școlar.
Prima hotărâre vizează o a doua etapă a proiectului GAL Est, prin care vor fi amenajate cinci terenuri de sport, la Școala Gimnazială „Adam Nicolae”, Școala Gimnazială „Aron Cotruș”, Școala Gimnazială „Caius Iacob”, Școala Gimnazială „Ștefan Cicio Pop” și Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”. Pentru această etapă, valoarea investiției este de 2.788.728,22 lei, inclusiv TVA, iar termenul estimat de realizare este tot de 10 luni.
Cea de-a doua hotărâre vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea tot a cinci terenuri de sport, ca o primă etapă în cadrul proiectului GAL Vest. Acestea vor fi construite la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” (două amplasamente), Școala Gimnazială „Ilarion Felea”, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” și Școala Gimnazială „Avram Iancu”. Valoarea totală a investiției este de 2.678.624,85 lei, inclusiv TVA, iar durata estimată de realizare este de 10 luni, dintre care trei luni sunt alocate lucrărilor de execuție.
În ambele proiecte a fost aleasă varianta recomandată de proiectant, care prevede realizarea unor terenuri cu suprafață sintetică din tartan. Acestea vor fi împrejmuite, iluminate și dotate cu porți pentru minifotbal și handbal, coșuri de baschet și stâlpi mobili pentru volei și tenis, astfel încât să poată găzdui mai multe tipuri de activități sportive și educative.
Potrivit documentațiilor aprobate, investițiile sunt parte a proiectelor finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și au ca obiectiv creșterea accesului copiilor și tinerilor din comunitățile vulnerabile la activități educaționale și sportive. Noile terenuri vor fi folosite atât pentru orele de educație fizică, cât și pentru programe extracurriculare și activități afterschool destinate elevilor aflați în risc de abandon școlar.
• Citește și: Primăria continuă reorganizarea termoficării. Concurs pentru directorul noului serviciu · Special Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)