Ştiri aproape ratate (41). O bătălie după alta. O săptămână bună, în care n-am dat piept cu ţara noastră. Nici cu Bolojan, nici cu realitatea
A fost o săptămână aproape bună. Am purtat o bătălie după alta, cu toţii, dar am dat rar piept cu țara noastră. Totul a fost aproape suportabil. Politicienii au decis, şi ei, să nu dea piept cu ziariștii, așa că totul a fost perfect în realitatea lor alternativă.
Cei din sănătate au decis că încă nu trebuie să facă raportări pe bune, deși săptămâna asta au încercat, cred, din răsputeri, să dreagă din pix raportările din trecut. Aproape că le-a fost bine. Justiția a dat piept, ca de obicei, cu propria ei realitate și i-a plăcut.
O săptămână aproape bună într-o lume abstinentă
Mi-a plăcut tare mult materialul acesta, cu care mi-am început săptămâna. Sunt deja luni bune, poate mai bine de un an, de când mai toți ne spun că nu ne face bine nici măcar un gram de alcool, că paharul acela de vin de pe masa de seară nu-i ok, că orice strop e un dezastru. E o ușurare să vezi că istoricii susțin că poate nu o fi bun neapărat pentru sănătate, dar e extrem de bun pentru societate, pentru o societate sănătoasă.
Există un pericol real al societăților abstinente, iar acest pericol e cunoscut din cele mai vechi timpuri. Care civilizații credeau că societatea are nevoie de adevăr și, implicit, de câteva beții serioase, puteți citi în materialul de mai jos. Așa mi-am început săptămâna, fără să dau piept cu țara mea, ci cu lumi din trecut.
The dangers of a sober society
Dar și statistica de mai jos mi-a rămas în minte săptămâna aceasta, statistică care îmi spune că, pe cât de săraci suntem, pe atât de prost ne raportăm la mâncare și, implicit, la bani. Că suntem printre săracii Europei o știm; că suntem a cincea țară din Europa când vine vorba de câtă mâncare aruncăm, am aflat acum.
Aruncăm nu mai puțin de 181 kg pe cap de român.
Ne iau fața la deșeuri alimentare Cipru, Danemarca, Grecia și Portugalia. Poate nu suntem chiar așa de rău.
View this post on Instagram
Bulgaria e cea de-a cincea țară din celălalt capăt al clasamentului. Cel al țărilor în care populația aruncă mai puțină mâncare la gunoi. Pe lista asta bună mai e Ungaria – locul 4, Croația – locul 3, Slovenia – locul 2 și Spania – locul 1, cu doar 65 kg de mâncare aruncată pe cap de locuitor.
În Gaza, pentru mâncare se moare. Acolo genocidul vine cu înfometare.
N-ai cum să nu dai piept o săptămână întreagă cu România.
în care suntem singuri în faţa răului
De săptămâna trecută cred că la toți ne-a cam rămas în minte și pe retină reportajul „Singuri” al Dianei Meseșan de la Recorder. Știu oameni care nu și-au făcut încă curaj să-l privească. Ar trebui totuși să o facă, pentru că Diana Meseșan a revenit deja pe subiect cu încă o poveste aproape de necitit: cum îi apără avocații, cei numiți din oficiu, pe copiii violați din reportajul „Singuri”. Nu îi apără. Nu-i apără!
Asta e România. Şi cea de mai jos, în caz că ați avut și dvs. o săptămână bună în care n-ați dat piept cu ţara noastră şi aţi uitat cum e:
Dar, cel mai grav e că, în mare, aceasta e România: țara care te omoară în spital. Pentru bani, pentru 55.227,91 lei, aici, din neglijenţă şi indiferenţă mereu:
Puțin despre Arad și România e și aici, chiar dacă nu aţi crede din prima. Dacă tot n-am avut șansa să vorbim cu premierul despre pod, că nu am fost lăsaţi să dăm piept cu politicienii de vârf aflați în vizită informală în oraș, m-am gândit că ar fi sănătoasă măcar o comparație. Cel mai înalt pod din lume a fost inaugurat în China, construcția a durat 3 ani, a scurtat ore de mers pe serpentine la 2 minute, are câteva recorduri mondiale și arată așa (vezi aici sau mai jos):
La noi, la Arad, podul e ascuns – deși pare greu să ascunzi un pod – de ochii lui Bolojan. Bine, premierul e și el ascuns de ochii presei, banii sunt ascunși de arădeni și eficiența de instituții. Dar asta e normalitatea la Arad, nu ne mai mirăm. O spunem ca să nu spună lumea că ne ascundem și noi de realitate:
Gata cu Arad, România, Europa.
Să mergem spre America, dar nu brusc. Mai întâi cu ajutorul unei comparații, ca să ne zbârlim: America are 800 de generali. Cu o populație de 18 ori mai mică, România are, ghiciți câți? Tot vreo 800, ne spune Codruța Simina într-o postare. Suntem bine.
Indiferent câte ziduri foarte înalte şi foarte negre ridicăm
Ştirea care vine mi-a plăcut cel mai mult de la americani: Trump a poruncit să se vopsească negru imensul zid de la frontiera cu Mexicul. Acum zidul are o calitate în plus, care să-l ajute să lupte cu imigranții: înalt, ca să nu se poată sări peste el, a fost; adânc, ca să nu sapi pe sub el, este; iar de acum e și negru, ca să nu te poți atinge de el vara, pe caniculă. Și acolo e caniculă!
View this post on Instagram
Dacă vreţi ceva extrem de serios despre America, la Bianca Oanea am dat de materialul acesta din The New York Times. Mai serios decât atât nu se poate:
What Has the Trump Administration Gotten From Law Firms and Universities?
Vin, însă, așa cum știu eu: cu știri mai lejere. De pildă, cu cele care vorbesc despre cum ar fi să poți schimba culoarea semaforului în verde doar apăsând pe un buton în mașina ta. În România? Doamne ferește!
În Belgia și Olanda chiar se poate:
Raiul șoferilor în două țări europene: pot schimba semaforul pe verde direct din telefon
şi cât de tare ne e frică de boli și de oameni
Poate că n-am dat piept cu România săptămâna aceasta, dar cu fricile m-am tot ciocnit. De ele nu te ascunzi, oriunde ai fugi. Alzheimerul o să fie pe aici, cu toate fricile pe care le declanșează, cât o să mai fie știrile acestea aproape ratate. O să fie așa cum e Italia, doar că, dacă Italia e la polul fericirii, Alzheimerul va fi mereu la cel al fricii.
Dar voi căuta mereu vești bune despre boala aceasta greu de dus.
Prima ar fi că anul acesta am aflat cel puțin cinci lucruri care ar putea împiedica sau încetini boala: că vei putea să-ți faci un simplu test de sânge ca să vezi dacă e cazul să-ți faci griji; că schimbarea stilului de viață poate aduce beneficii reale bolnavilor; că mai totul e despre inflamații și aici; că vaccinurile pot reduce riscul de demență; că s-ar putea să tratăm boala tot cu litiu.
Trebuie mai ales să fim atenți dacă avem gene APOE4, caz în care ar trebui să fim și mai precauți cu toate cele ce țin de hedonism.
View this post on Instagram
Insist pe vaccinuri, chiar dacă știu că e un subiect mult prea sensibil pentru mulți. Nu cred că am fost mai înjurată decât atunci când am scris despre vaccinuri. Nu cred că voi scăpa neînjurată nici cu știrea de mai jos. O postez aici pentru că e legată de ce vorbeam mai sus: vaccinurile pot scădea riscul de demență. Dar care vaccinuri?
View this post on Instagram
Atât mai adaug despre Alzheimer tura aceasta: aşa arată viaţa cu această boală pentru un artist.
View this post on Instagram
Uitați-vă bine la autoportrete. La toate.
Scriam acum o lună despre picăturile de ochi care te vor ajuta, în viitor, să te uiți mai bine, să poți citi fără ochelari, măcar 12 ore. Părea o știre dintr-o lume mai bună, din viitor. Din octombrie, însă, picăturile acestea de ochi pot fi cumpărate din farmaciile din SUA. Medicina e Harap-Alb.
View this post on Instagram
Dacă în lumea oftalmologilor s-ar putea să fie sărbătoare, în numele cosmeticelor e cu scandal. Nu e o lume pe care să o urmăriți, presimt, dar cremele de protecție solară sunt pe buzele tuturor, mai ales vara.
Nu mai există viață fără creme de protecție și, dacă nu le folosești, se uită lumea la tine ca la un extraterestru. E treaba ta dacă vrei să îmbătrânești prematur. Doar că îmbătrânești și cu ele, pentru că nu asigură protecția pe care o promit.
Scandalul e din Australia, dar probabil ar fi și aici, dacă cineva s-ar uita mai atent la produse. Dar noi, aici, încă avem treabă cu gândacii și afacerile și formațiunile politice ale altor gândaci.
Autoritățile australiene au confirmat că aproape 20 de noi mărci de cremă de protecție solară au fost retrase de pe piață, după ce testele au arătat că nivelul real de protecție era mult sub cel declarat pe etichetă.
View this post on Instagram
Indiferent cât de mult sau puțin mai credem în specialiști
Totul e să fii cât de cât informat. Specialiștii încearcă să facă asta prin diverse metode, dar cine să-i mai asculte în era TikTok? Mai jos sunt câteva mituri legate de lapte, produse lactate și lactoză pe care cercetătorii le demontează:
5 Dairy Myths Experts Want to Correct
Din sport nu am dat decât ştiri incredibile sau performanţe spectaculoase. Cum e și cea de mai jos, pe care am ținut neapărat să o pun aici:
Mai pun și știrea asta aici, între sport și sănătate, pentru că e cu adrenalină și cu frică, cu amigdala cerebrală care e afectată la foarte puțini oameni de pe planeta asta și îi face pe aceștia să nu simtă frică. Se spune că au fost identificați până acum doar 400 de indivizi care suferă de boala Urbach–Wiethe.
Dar nu e așa simplu nici să nu simți frică. Și, mai apoi, nu e despre dispariția tuturor fricilor: unele rămân. Mai e și problema că nu vezi răul din ceilalți, nici nu te prinzi deloc când celorlalți le e extrem de frică.
The rare disease that stops people from feeling fear
și cât de important e somnul şi şosetele sale
Să trecem la partea funny a știrilor aproape ratate de duminica aceasta.
Știți și voi oameni care dorm cu șosetele în picioare, indiferent ce. Noi, ceilalți, care facem mișto de ei, s-ar putea să fim cei despre care ar trebui să se facă bâză. Șosetele alea sunt una dintre tehnicile de dormit bine. Și somnul, ne zic mai toți cercetătorii acum, e esențial în orice.
Dacă stăm să ne uităm la cât dorm animalele comparativ cu noi, putem lejer concluziona că cineva ne-a prostit că avem nevoie de doar 8–9 ore de somn ca să fim bine. Nu suntem. M-am gândit la somn mult săptămâna aceasta: că ne-am furat singuri orele de somn. Ne-am convins doar acum că ne e bun somnul și am inventat, tot pentru că dormim puțin, o serie de reguli ca să dormim bine. Șosetele sunt esențiale.
The not-so-common tricks to help you fall asleep faster
Știrea cu cratița nu avea cum să lipească de aici. E despre România la care visăm. Citiți-o, vă rog, e scurtă și aduce bucurie:
View this post on Instagram
Pun și materialul de pe Vogue, care e tot despre binele pe care l-am uitat. E despre câte avem de pierdut dacă ținem neapărat să numim foamea doar un zgomot al alimentelor: „When we lose our ability to feel our hunger, we can also lose our ability to access the fire within”.
What Do We Lose When We Reframe Hunger as ‘Food Noise’?
Nu știu dacă vă mai amintiți de știrile de acum vreo lună, cu graffiti-ul lui Banksy de pe unul dintre pereții Curții de Justiție din Londra, care a fost imediat acoperit, a doua zi șters, iar presa din Anglia avansa ideea că e posibil ca acum identitatea artistului să fie demascată în justiție.
Nu s-a ajuns până acolo. Pictura de pe pereții din Londra a fost reprodusă însă pe nisip, ca nimeni să nu uite așa repede mesajul pe care artistul a vrut să-l transmită. E cu justiție și cum ne poate sfida aceasta.
View this post on Instagram
De la Cillian Murphy știu de ROMO și e ceva ușurare în faptul că există și acest termen, nu doar FOMO. Ce nu știam despre actor și, probabil, nu știți nici voi, e că uneori mai și mixează. Ca-n trecutul lui.
View this post on Instagram
Cu muzica m-am împăcat tare bine săptămâna aceasta. Am fost multe piese care mi-au însorit zilele astea de iarnă.
sau cât de mult citim şi citesc şi politicienii
Cu cărțile nu am stat, însă, bine. Vă ziceam pe aici, acum câteva săptămâni, că pentru politicieni sunt foarte importante cărțile. Dar că e posibil ca prima relație a lor cu acestea să fie ghidată de dorința de a le interzice. Cea de-a doua e de a venera unele cărți, unii autori.
Nu-i nouă nici obsesia politicienilor pentru un scriitor sau altul, de la care să ceară sfaturi. Giuliano da Empoli e la modă acum printre politicienii europeni. Macron se plimbă cu scriitorul italo-elvețian prin lume, alții l-ar vrea la ei la evenimente, dar omul e prins, nu mai are loc în program.
Europe’s political class can’t stop reading Giuliano da Empoli
Despre cărți e și mai jos. Nu știu dacă ați avut timp să citiți ceva săptămâna asta. Pentru mine ar fi trebuit să fie o săptămână liniștită înaintea unora furtunoase, dar s-a dovedit că a trecut ca furtuna. Nu mi-a ieșit nici cu cititul, nici cu scrisul și nici măcar cu privitul pe cât aș fi vrut.
E îngrijorare, oricum, peste tot când vine vorba de citit: un nou studiu a arătat că doar 16 la sută dintre americani mai citesc de plăcere, ceea ce reprezintă o scădere de 40 la sută față de nivelul înregistrat cu puțin peste un deceniu în urmă. La noi, cifrele astea ne-ar fi determinat pe mai toți să bem de bucurie, câte o șampanie fiecare.
Unii însă au sau știu să-și facă timp pentru citit. Au și strategii, dar de obicei le iese pentru că așa le place.
View this post on Instagram
Vă mai amintiți de acum vreo 10 ani scandalul de la Vama Nădlac, când polițiștii de frontieră cereau mită de la AC/DC, de fapt de la echipa care transporta cu TIR-urile scena spre București? Imposibil să nu vă amintiți de așa scandal! Eu mi-am reamintit de el după ce am văzut știrea asta asemănătoare, din Bulgaria de acum.
„Robbie Williams este mai eficient în lupta împotriva corupției decât instituțiile bulgare”, au glumit bulgarii online, după ce concertul artistului de la Sofia a declanșat un scandal de corupție: inspectorii de transport au decis să ceară șpăgi de la șoferii care transportau echipamentele de scenă.
Sună cunoscut, sună din Balcani?
View this post on Instagram
Noroc cu artiștii.
Despre artiști, bani, libertate și legătura dintre toate acestea e în știrile de mai jos.
Nu-s nici pe departe atât de bogați ca muzicienii, dar tot o duc bine primii 10 cei mai bine vânduți artiști din America:
View this post on Instagram
Banii te fac artist, spun cercetătorii. Mai exact, dacă provii dintr-o familie bogată, ai șanse mult mai mari decât cei din familii sărace să devii artist. Nu neapărat un artist bogat.
Dar, „Libertatea reală, până la urmă, înseamnă posibilitatea de a-ți petrece timpul așa cum consideri potrivit — să scrii, să gândești, să pictezi, să sculptezi sau să nu faci nimic anume — iar, în capitalism, cei bogați au mult mai multă libertate decât restul dintre noi”.
ori câte bătălii ducem, una după cealaltă
Mie nu mi-a ieșit nici cu filmele. Am văzut doar unul dintre filmele noi despre care se tot vorbește la superlativ zilele astea. (În Arad nici nu poți vedea prea multe). Nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut, ca de obicei, Leonardo DiCaprio, dar filmul nu. Mi s-a părut că minunata lume în care drama și comedia se împletesc e fragmentată, forțată. Noroc că drama e pe la început și comedia abia după. O să-i mai dau o șansă lui Thomas Pynchon și lui Thomas Anderson, când nu va mai fi atât furtună în lumea mea. Cine știe, o să-mi placă nu doar Leo, ci și comedia.
One Battle After Another review: Leonardo DiCaprio stars in a ‘dazzler’ of a comedy-action-drama
Mai e „Noaptea Albă a Galeriilor” la Arad și duminică, așa că mai puteți prinde ceva din ea. Tom a prins noaptea aceasta, care durează 3 zile, de la început:
Secvența de mai jos din interviul lui Stephen Colbert cu Jane Goodall m-a uns pe suflet săptămâna aceasta. A venit cu cimpanzei, câini pe care îi iubea cel mai mult și paharul de whiskey pe care îl ciocnise în emisiune.
Mai jos e o poveste mai lungă despre Jane Goodall:
şi câtă apocalipsă mai e în poezie şi câtă propagandă în filme
Poezia vine cu apocalipse luxoase la finalul acestei săptămâni aproape bune, în care n-am prea dat piept cu țara nosatră și pe care am început-o citind despre beții sociale:
apune soarele peste arhipelag și iahturile
sunt pline de gesturi spectrale
fii sinceră
când te uiți la toți ăștia
ce vezi?
cocaină, pahare pe jumătate pline
și dresuri fine
indigo lasciv este cerul
tu ce vezi?
dacă vreodată au sperat în ceva
au cerut apocalipse luxoase
rapid rupture
credință prizată și dorință nucleară
seară de seară
– Livia Ștefan
Ne vedem duminica viitoare, cu probabil mai toate știrile aproape ratate gravitând în jurul fARAD.
Haideți de miercuri la Cinema Arta să înțelegem împreună ce politicienii nu par că vor să recunoască pe deplin: trăim într-o lume în care totul e propagandă. Haideți să dăm piept cu realitatea.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)