Știri aproape ratate (24). Cine ne mai inundă, cine ne taxează, cine ne lasă să dormim în muzeu? Și, în tot acest timp, DOAR ATÂT?
Doar atât am putut săptămânile acestea: să ratez știrile aproape ratate de săptămâna trecută și să fiu la un pas de a le rata și pe acestea. M-am străduit totuși să iasă ceva, bun, prost, cum o fi.
A ieșit cu apă, cu alcool, cu un somn la muzeu, cu niște lupi veniți de acum 10.000 de ani și cu câteva probleme universale.
Alții s-au străduit mai mult decât mine să întoarcă lumea cât mai pe dos se poate. Și le-a ieșit. Trump a ieșit cu „declarația de independență economică a Statelor Unite”, a pus taxe, le-a suspendat, a înnebunit o lume, care a pus și ea taxe și le-a suspendat.
La final, jocurile lor de-a „uite taxa, nu e taxa” le vom simți noi, cei care plătim toate aceste taxe și toate jocurile din lumea politică mare.
Nu pun nicio ştire despre taxe pentru că ce pun acum peste 3 minute se va schimba. Nu ai cum ține pasul nici cu Trump, nici cu Xi Jinping, nici cu Ursula.
Pun doar știrea asta, care pare simpatică la prima vedere, dar e despre cum bătălia taxelor ne va ruina tot pe noi. Americanii rămân fără decorațiuni de viitoarele sărbători, pentru că și Crăciunul venea tot din China.
Has Trump cancelled Christmas? China’s decorations makers report no US orders
Săptămâna trecută, în tot haosul creat de americani, s-a strecurat și o veste aproape bună: cândva, în curând, Elon Musk va părăsi DOGE. Vestea mai puțin bună e că, și dacă va pleca, Trump îl va ține aproape.
Trump Tells Inner Circle That Musk Will Leave Soon
Știrea la care am râs nițel săptămâna trecută e legată de postarea de pe X a lui Victor Orban. Ne-a zis Victor Orban că „Je suis Marine” și pentru o zi, cred, toți cei cu orientări diferite de gustul premierului Ungariei au fost cu zâmbetul pe buze.
Viktor Orban: „Eu sunt Marine”
Știrea la care n-am râs defel săptămâna trecută e despre Groenlanda și cum Trump vrea țara asta albă cu nume verde ori pe cale diplomatică, ori cu forța armată și pentru ea a mai urecheat o dată Danemarca:
View this post on Instagram
Nu mai știu sigur ce a fost în România în săptămâna în care am ratat știrile mele aproape ratate, dar știu că săptămâna asta s-au dat în stambă toți cât pentru un an. La final, Lasconi a rămas fără sprijin politic, Nicușor Dan speră și nu se dă bătut, iar Ponta ne arată că el nu doar că minte, nu doar că are stofă de dictator, ci nu-i pare grav nici că se laudă că e infractor.
Spune că a încălcat legile, a trecut peste structuri și a inundat satele româneşti ca să salveze Belgradul. Sună, ce-i drept, româneşte, deşi tura asta n-am mai dat foc satelor, ci le-am inundat.
Cei care se ocupă cu adevărat de ape, dar nu numai, susţin că nu-i chiar adevărat ce zice Ponta, dar răul a fost făcut. Ca patriot ce se vrea, Ponta zice că renunţă la cetăţenia sârbă acum, că e candidat cu şanse mari să ajungă în turul 2 la Prezidenţiale.
Doar puţin mai stăm în zona candidaţilor la Prezidenţialele din mai 2025 ca să vedeţi cam cât s-a cheltuit în campania de social-media pentru aceștia pe paginile lor neoficiale. Sunt sume acolo greu de citit şi pronunţat şi, din mai, vor fi puse de mai toţi la capitolul pierderi masive:
Au mai fost şi o tonă de alte vești tare proaste, care sunt singură că au ajuns la voi. N-aveau cum altfel când la butoanele lumii sunt șefii de la Tech și știrile rele sunt propagate de 10 ori mai repede decât cele bune.
Poate știrea asta n-a ajuns: America continuă să rămână ţara tuturor posibilităţilor. Doar că acum posibilităţile sunt pe minus. Cei mai mulți migranţi deportaţi de administraţia Trump nu au cazier. Dar mai contează?
View this post on Instagram
Mai apoi, americanii se retrag de pe unde nu le mai convine politica locală. Cel puţin astea sunt veştile care au ajuns până la noi, veşti care ne interesează pentru că ne cam dor:
Vestea aceasta extrem de proastă din Arad sigur ați aflat-o. E despre trecut, prezent și absența unui viitor local mai bun:
Americanii de la Greenbrier închid fabrica Astra Rail din Arad!
Despre cine va mai produce prin alte țări, cu forță de muncă ieftină sau nu chiar, când peste noi au venit roboții și ce-i sperie pe miliardarii lumii, puteți citi pe Pressone.
Când 80% din producție e făcută de roboți, mai merită să ții uzinele peste hotare?
Dușuri reci şi autism
Pentru Arad, vestea închiderii fabricii de vagoane a fost un duș rece. Uneori e bine să facem dușuri reci, că ne mai trezim. Nu e cazul Aradului, care o ține dintr-un duș rece în altul, fără să se trezească, mințindu-se că (ne) e călduț.
Pentru sănătate se spune că-s chiar bune dușurile reci. În România, ar fi bune orice fel de dușuri, în condițiile în care, deși avem politicieni care se joacă cu apa, unii dintre conaționali nu prea vor să ia contact cu ea.
Câte dușuri ar trebui să faci pe zi, pe săptămână? Specialiștii ne spun că atâtea câte îţi cad bine pentru că, în pofida unor convingeri moștenite, dușurile zilnice nu-ți usucă pielea și nu favorizează extinderea eczemelor. Contează, spun specialiștii, durata dușurilor și produsele folosite pentru curățate. Cu cât mai puține ingrediente în săpunuri și geluri de duș, cu atât mai bine.
Is it true that … showering every day is bad for your skin?
Să mai rămânem nițel în zonă sănătății, unde americanii aruncă cu promisiuni. Până în septembrie, vor ști care sunt cauzele epidemiei de autism din USA. Așa a anunțat secretarul de stat Robert F. Kennedy Jr. și nouă nu ne rămâne decât să sperăm că așa e.
De ce e grabă și aici? Autismul în Statele Unite a crescut semnificativ din 2000. Până în 2020, rata autismului în SUA la copiii de 8 ani era de 1 din 36! Nu e ușor nici cu „Make America Healthy Again” .
Kennedy sets September deadline to identify cause of rising US autism rates
Englezii sunt mai pragmatici. Pilulele de a doua zi vor fi gratuite în Anglia până la finalul acestui an. Noi ne putem lăuda pe mai departe cu cele mai multe mame minore. Despre gratuitate la contraceptive nu se mai pune problema de 15 ani, deşi sunt câteva ONG-uri care luptă pe mai departe cu morile de vânt, cu statul român, cu biserica, ultraortodoxismul şi fanatismul care ne-a intrat în oase.
View this post on Instagram
Doar atât am putut în România?
Am mai adunat şi alte câteva materiale despre realitatea din România, ca să înţelegem unde stăm, cam cât am evoluat în ultimii 35 de ani și încotro ne îndreptăm.
Încep cu materialul acesta, şocant şi splendid deopotrivă, despre violenţa domestică, despre agresori şi cum îşi duc, pe mai departe, viaţa femeile în România. Un material care mi-a intrat direct în inima acum mai bine de o săptămână şi nu-l mai scot de acolo. Aşa se explică şi parte din titlul ştirilor mele aproape ratate:
Mai apoi, România e tot aceea despre care vorbeam acum ani buni, cu oroare şi uluire. E tot cu copii legați de pat în centrele statului, de data aceasta la Ialomița, și tot cu pile pe la instituțiile statului.
„Copiii legați (4 la număr) au 8-9 ani și au fost găsiți de inspectorii Consiliului de Monitorizare în Căsuța de Tip Familial “Alexandra”, din Slobozia. O angajată a încercat să tempereze inspectorii Consiliului de Monitorizare, spunând că sora ei e în Parlament și le-a arătat poze cu ministra Muncii, pe care o numea “verișoară.”
AJPIS a fost în urmă cu trei zile aici și nu ar fi găsit nereguli. Citeşte AICI despre o nouă poveste de groază din România.
Nu au curs materialele după povestea aceasta, cum m-aș fi așteptat, dar au fost unii care au scris despre ea:
În România e tot aşa: statul ne leagă pe mai departe de pat, ca să nu-i dăm bătăi de cap, și ne uită acolo până murim. E prea plastic ce spun eu aici despre realitatea noastră care pute a nedreptate și moarte.
Moartea a venit înaintea justiției
Chiar și atunci când nu e vorba de oameni pe care statul i-a abandonat, pe care familiile i-au uitat, sistemul sanitar, cel care ar trebui să ne fie aproape, e tot departe, prea departe. Uneori, la o viaţă depărtare de noi. Suntem cetățenii Europei cărora ne ia cel mai mult timp să ajungem la spital.
83% of people live within a 15-minute drive of a hospital
Săptămâna cu Piedone, săptămâna cu pricesne
Nici Aradul nu stă bine cu distanța de la cetățean la spital, dacă vă uitați atent pe harta de mai sus. Dar la noi, la Arad, altele ne sunt preocupările zilei. Am trăit cu Piedone săptămâna trecută, doar cu Piedone. Vă mai amintiţi?
Deşi a ajuns mega vedetă naţională, mai sunt oameni care-i văd și defectele șefului ANPC, nu doar capacitatea de a face spectacol. Mai jos e povestea unuia dintre cei care văd și problemele din spatele show-ului lui Piedone:
„Oamenii tac și înghit și pentru că se simt singuri. Pentru că știu că, dacă se pun cu Piedone, sistemul nu e de partea lor. Și poate nici vecinul. Nici primăria. Nici presa. Și atunci trag aer în piept, se uită în jos și speră că n-o să-i ia și pe ei la ochi. Că poate scapă.
Dar nimeni nu scapă cu adevărat. Asta e doar lașitate. Nimeni nu scapă.
L-am citat de curând la emisiune pe pastorul Martin Niemoller: <Mai întâi au venit după comuniști. Și n-am zis nimic, pentru că eu nu eram comunist. Apoi au venit după socialiști. Și n-am zis nimic, pentru că eu nu eram socialist. Apoi au venit după sindicaliști. Și n-am zis nimic, pentru că eu nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei. Și n-am zis nimic, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după mine. Și nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.>”
Citeşte întreaga postare AICI
Săptămâna asta ne-am mutat de la drame la petreceri. Avem Târg de Paști, dar avem muzică de biserică. Mai marii urbei au decis că, fiind în apropierea Catedralei Ortodoxe Vechi și intrând în Săptămâna Patimilor, la târg fundalul sonor nu poate fi decât unul religios, cu pricesne, pentru că așa se cade. Bine, administrația a preferat să nu meargă cu logica mai departe, așa că a lăsat întreaga ofertă laică de la târg în picioare. Nici credința n-are atâta forță ca voturile.
Să rămânem tot în zona sărbătorilor, când cumpărăm de toate, bem de toate și vrem să ne simțim mai bine ca niciodată. Vin momentele acelea în care uităm că o să ne şi îngropăm în tot ce cumpărăm şi nu consumăm. La produs deșeuri textile suntem cei mai tari:
Anual sunt produse peste 92 de milioane de deșeuri textile în întreaga lume
Sărbători, zahăr, alcool şi trei lupi
Ştiu că pentru mulţi sărbătorile vin cu liber la mâncare şi la băutură. Dar mai aruncaţi câte un ochi pe ce beţi. E bine să nu beţi doar zahăr cu apă, deşi e greu cu alesul, pentru că la noi în ţară băuturile sunt cu mult zahăr. Cât zahăr e într-o Fanta în ţările din UE, vedeţi mai jos:
How Much Sugar Is In Fanta In Each European Country
E, totuși, perioada în care ne apucăm serios de băut. Dar chiar ne face rău alcoolul? Şi dacă doar atunci suntem cea mai bună versiune a noastră, ce facem?
E o discuție interesantă pe BBC despre ce ne face alcoolul, cum vine peste noi dopamina și ce urmează, cum ne creăm tipare la care vom renunţa apoi cu greu.
O puteți asculta AICI când sunteți dispuși să aflați câteva adevăruri neplăcute. Puteţi afla şi cât de ușor se vede dacă ai băut de curând, deşi n-ai mai pus alcool în gură de marţi.
Niște remedii rapide pentru cei care încă nu au decis să renunțe la alcool, se mai găsesc pe internet şi AICI, dacă le căutați. Experții spun că există niște puncte pe care dacă le apăsăm ne va fi mai bine:
Vin totuşi sărbătorile şi nu vreau să vă stric buna dispoziţie. Pun aici un scurt video cu două doamne şi două cocktailuri imense. E cu Italia, pe care nu ai cum să nu o iubeşti.
https://www.facebook.com/share/r/1Gp4NnNBpH/
Mai pun tot pentru buna dispoziţie şi imaginile astea surprinse de un fotograf cu oameni după primul, al doilea și al treilea pahar de alcool:
View this post on Instagram
E veselie acolo în fotografiile acelea, până nu mai e. Şi nu putem să ne bazăm că o să ne salveze știința, indiferent ce turnăm în noi, pentru că n-a ajuns încă să ne țină în viață tineri și frumoși. A reușit să aducă înapoi, însă, niște lupi dispăruți de 10.000 de ani. Unii spun că e o veste magnifică, alții spun că cele trei creaturi – Romulus, Remus și surioara lor – nu-s lupi.
Am citit la un prieten adevărul acesta simplu, că „nostalgia e un drog periculos”. Nu se referea, când vorbea de nostalgie, la lupii pe care i-am reînviat, ci la cum privim spre vremurile dureroase de altădată, din comunism, prin lupe deformate și cum nostalgia „te face să uiți durerea și să-ți amintești doar melodia care se auzea în fundal în timp ce sufereai”.
Om la lună, câteva cărți la recitit și un somn într-un muzeu
Şi pentru că am ajuns la nostalgii, eu am ascultat săptămâna trecută câteva trupe pe care am decis că trebuie să le văd live, ca să fie experiența completă. E bine să faceți ce vă propuneți, e cel mai tare drog de care aveţi nevoie, măcar pentru un timp.
Pentru că i-am tot găsit pe recomandări, pentru că am citit doar laude la adresa noului album, i-am ascultat și pe Om la lună și al lor nou „Solaar”. Merită, dacă îți iei timp să-i asculți atent:
Despre fotografie, intimitate și boală puteți citi mai jos un text fascinant:
The Use of Photography by Annie Ernaux and Marc Marie review – snapshots of intimacy
despre cărțile la care ne întoarcem povestesc scriitorii pe Scena 9,
La ce cărți ne întoarcem? 7 scriitori & scriitoare vorbesc despre (re)citir
în timp ce englezii ies cu provocări şi n-ai cum să nu-i iubești. Acum au decis că a venit vremea să poți dormi în muzeu. Și nu în orice muzeu, ci în National Gallery din Londra. E o singură noapte, în mai, dar poți să speri că vei fi tu cel care se va culca printre opere de artă, chiar dacă ești din România:
Nu au ajuns până la mine niciun fel de evenimente, poate și pentru că nu am stat prea mult pe rețelele sociale, dar câteva tot le am pe lista mea și le pun și aici:
Regina Maria la Timișoara, filme noi de văzut în cinema, dar și filme vechi , pentru care trebuie să mergeți tot la Timișoara.
E și cu teatru, și cu film la Arta și cu muzică la Filarmonică. O să fie multe festivaluri în curând, prin Arad, prin vestul ţării, prin lumi îndepărtate, dar trebuie să treacă mai întâi perioada sărbătorilor. Revin cu ele când le vine vremea.
Nici pentru poezie nu a prea fost timp, aşa că am ales-o pe cea care mi-a rămas salvată de săptămâna trecută de pe Noise Poetry.
Atât s-a putut.
Nu mă criticaţi prea tare. Gândiţi-vă că trăim zile în care e de ajuns că facem faţă veştilor venite din America, de la prietenii şi duşmanii ei şi viitoarelor alegeri. Gândiţi-vă că încă ne e bine şi că uneori e bine doar să ne bucurăm că ne e bine. Dragoş Pătraru spune că „trebuie să învățăm să ne uităm la gânduri ca la nori”.
Ca la nori.
Începe Săptămâna Patimilor. Eu una mi-am propus, nu ştiu de ce îmi propun mereu lucruri grele în săptămâna asta, să mă uit la lume cu mai multă dragoste. Ceea ce vă doresc și vouă deși, știu și știu că știți, dragostea e o religie dureroasă.
Citeşte şi:
Știri aproape ratate (19). Puțina fericire și toată vărsarea de sânge din această săptămână
Știri aproape ratate (18). Mâine o să fim fericiți. Astăzi, cu Trump, tot înainte
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)