Activitate inedită la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară: escape room literar
Comunicat. În cadrul Clubului de Lectură și Film desfășurat la Biblioteca Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, miercuri, 12 februarie, un grup de elevi au participat la un escape room literar cu tema „Cazul poetului dispărut”. Într-un parcurs interactiv, aceștia au fost provocați să descopere poezia pierdută și portretul lui Nichita Stănescu fiind ghidați de probe care le-au solicitat atât gândirea critică, cât și intuiția poetică și atenția.
Pentru a dezlega misterul, elevii Faur Emanuel, Țene Marinel, Bojan Patrick, Gavrilaș Alexandra, Antonia Kovacs, Varga Alexandru și Delia Dugulescu au explorat biblioteca în căutarea indicilor ascunse, codurilor QR și mesajelor criptate, folosind inclusiv o lampă UV pentru a descoperi elemente invizibile.
Într-un demers simbolic, au înțeles că „necuvintele” stănesciene, deși absente vizual, există dincolo de concret, reflectând ideea centrală a volumului, cuvântul este „o călătorie prin sinele lucrurilor”, iar poezia, „o aventură a cuvântului”.
Activitatea le-a oferit elevilor ocazia de a explora orizontul de influențe al lui Nichita Stănescu, de la Mihai Eminescu, căruia îi dedică poezia pierdută, la Lucian Blaga, Ion Barbu și Tudor Arghezi, ultimul oferindu-le cheia unui nou indiciu ascuns într-un text poetic stănescian.
Printr-o combinație de joc, investigare și reflecție, elevii au pătruns mai adânc în universul stănescian, învățând că poezia și cuvintele sunt spații de explorare a ceea ce se află dincolo de ele.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)