Și totuși pe ce loc se află universitățile arădene în lume?





Nu mă băgam, din moment ce am petrecut și eu câțiva ani la „Aurel Vlaicu”, la pornirea facultății de jurnalism, însă modul în care universitatea, mai precis conducerea, a comunicat locul ei în ierarhia instituțiilor de învățământ superior din România, m-a pus pe gânduri.
Ideea și sensul era că stau bine, din moment ce din peste șaptezeci de instituții din țară, „Aurel Vlaicu” se află pe locul 27.
Asta conform unei ierarhizări internaționale realizate recent. Nu-i vorba, organizația care a realizat clasamentul este una de încredere, dar e bine să spunem că astfel de clasamente sunt făcute anual de nenumărate astfel de organizații. Depinde pe care îl alegi, nicio problemă dacă pe cel care te așează cel mai bine.
Numai că este aici o altă problemă, mult mai mare: modul în care folosești și încadrezi data care te privește. Dacă o așezi în context sau, dimpotrivă, o scoți, lăsându-i astfel pe cei care sunt cu adevărat interesați în beznă privind restul afacerii.
Așadar, clasamentul respectiv, realizat de Study Abroad Aide, are în vedere 8500 de universități din lume, pe ultimul loc aflându-se o instituție din China. Pe primul loc, nicio surpriză, este Harvardul, urmat de binecunoscutele Cambridge, Oxford, MIT, Stanford, nu neapărat în această ordine. Prima universitate care nu vine din lumea anglo-saxonă este cea din Zürich, aflată pe locul 27, urmată de Universitatea Tehnică din München, aflată pe 32.
Prima școală superioară românească, Universitatea din București, de află pe locul 857, urmată îndeaproape de „Babes-Bolyai” din Cluj pe locul 863. Următoarea instituție românească, Universitatea de Studii Economice, tot din capitală, pe locul 948.
Și atunci unde se află Universitatea „Aurel Vlaicu” pe această listă? Cea aflată pe 27 în țară. La nivel mondial, așa cum reiese din sursa citată, se află, țineți-vă bine, pe locul 4124. Am putea spune că e la jumătatea listei, numai că e bine de reținut: cel puțin 26 de școli superioare românești se află înaintea ei. Și e vorba de o distanță de 3000 de locuri. Și nu doar din centre universitare tradiționale, cum sunt București, Cluj, Iași sau chiar și Timișoara la studii tehnice. Galați, Sibiu, Suceava, Oradea, Pitești, Craiova, sunt toate înaintea universității arădene. Fără să mai vorbim de universitatea maghiară „Sapientia” împrăștiată în patru orașe – Cluj, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe -, transilvănene.
Este drept, Universitatea „Vasile Goldiș” stă și mai rău. Se află pe locul 4985, la peste 800 de locuri după „Aurel Vlaicu”…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)