După luni întregi de negocieri, studioul Skydance a achiziționat Paramount





Studioul Skydance Media va fuziona cu grupul media Paramount Global, iar acționarii săi vor prelua controlul asupra noii entități, în cadrul unei investiții de peste opt miliarde de dolari, transmite agenția AFP, citată de G4Media.
Skydance Media este o companie relativ mică în comparație cu corporația media Paramount Global, însă este deținută de David Ellison, fiul miliardarului Larry Ellison (cofondatorul Oracle), iar în achiziția Paramount are o susținere din partea RedBird Capital Partners, acționar minor al companiei Skydance Media, alături de compania americană de investiții KKR, compania sud-coreeană de divertisment CJ ENM și compania IT chineză Tencent.
Compania lui David Ellison colaborează cu Paramount Pictures din 2009, producând majoritatea filmelor de succes ale studioului Paramount, precum „Terminator Genisys”, „Star Trek Into Darkness” și „Star Trek Beyond”, „Annihilation”, „Gemini Man”, „Transformers: Rise of the Beasts” și majoritatea filmelor blockbuster cu Tom Cruise, seria „Mission: Impossible” de la „Ghost Protocol” încoace, „World War Z”, „Jack Reacher” și „Top Gun: Maverick”.
Skydance Media a achiziționat, de fapt, compania familiei Redstone, National Amusement, acționară majoritară a companiei care deține Paramount Pictures încă din 1987 (iar din 1999 a companiei CBS Corporation, care s-a rupt și a fuzionat deja de 2 ori cu compania Paramount, numită atunci Viacom).
Fondatorul Skydance, David Ellison, va conduce compania combinată în calitate de CEO, în timp ce Jeff Shell de la RedBird Capital Partners va servi ca președinte.
Anunțul, făcut într-un comunicat de presă emis duminică seara de cele două companii americane, pune capăt mai multor luni de negocieri, perioadă în care Paramount a fost „curtată” și de Sony Pictures, Apollo Global Management sau IAC, dar s-a negociat și o fuziune cu compania rivală și mult mai mare, Warner Bros. Discovery.
Un „Nou Paramount”
Noii proprietari, David Ellison și Jeff Shell au vorbit în interviuri despre un „Nou Paramount”, o companie hibridă de divertisment și IT, mult mai competitivă în primul rând pe piața streaming video.
Variety notează că noii acționari plănuiesc și o „tăiere” de peste 2 miliarde de dolari din costurile companiei, eliminând câteva brand-uri învechite, în principiu din marea gamă de posturi TV deținute de companie, printre care se numără MTV, Comedy Central, BET, VH1, Logo TV, CMT, Pop TV sau Smithsonian Channel. Cel mai probabil, „Noul Paramount” va păstra, totuși, posturile TV „de bază” ale companiei, precum CBS, Showtime și Nickelodeon.
Se preconizează că tranzacția se va finaliza în prima parte a anului 2025.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)