Pola Zilei: Numa’ mâine nu-i poimâine: cine și ce va învinge Aradul?
Uite că suntem pe terminate. Atât la propriu, cât și la figurat. Mă refer, desigur, la campania electorală. Mâine, cei care ne vom duce, ne vom duce, cei care nu se vor duce, se vor plânge degeaba în viitorul care începe luni. Mai precis la toamnă, atunci când cei aleși duminica își vor intra de fapt în drepturi.
Vă întrebăm de aceea, stimații noștri, mult mai electorali decât ai lor, ce ziceți: rămâne cum am stabilit sau se va schimba modificarea?
Pe parcursul săptămânilor trecute, aici, în Special Arad, ați avut posibilitatea să vă faceți o idee cât de cât corectă și nepervertită de interese despre ce se va întâmpla mâine, cine merită, cine nu, cine crede, cine nu, cine vine, cine pleacă.
Facem toate acestea tocmai pentru că noi credem că o adevărată democrație este controlată de popor, nu de tagma jefuitorilor. Iar poporul are ocazia acum, mai precis duminica, să își spună cuvântul. Sau doar să mormăie ceva ininteligibil în barbă sau să dea a lehamite din mână.
Indiferent cum veți face, rețineți: pentru ce se va întâmpla duminica sunteți direct responsabili, nu puteți arunca vina pe altcineva, mai ales pe politicienii pe care, indiferent cum, îi veți alege mâine.
Și cu astea zise, să vedem:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)