Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă că toți cretanii sunt mincinoși? Minte sau spune adevărul?

Întrebarea mi-a venit așa din senin observând campania electorală arădeană în plină explozie. Chiar dacă mai este și Paștele, ceea ce e cam deranjant din moment ce liderul de necontestat al politicii arădene – sper că știți de cine vorbim – susține că partidul său, cel liberal și național, este și unul profund creștin. Un partid, adică, impregnat plenar cu valorile creștine. Printre care adevărul este la loc de cinste, un creștin adevărat nu minte sub nicio formă. Iisus, deși aflat într-o campanie permanentă, spunea lucrurilor pe nume, riscând prin asta totul, așa cum s-a văzut în cele din urmă.

Să trecem, așadar, peste acest amănunt, să observăm mai bine că treaba cu creștinismul liberal e așa o mică mare minciună folosită în scopuri electorale, având în vedere faptul arhicunoscut că sistemul politic arădean actual s-a clădit acum două decenii bazat pe voturile neoprotestante. E aici o poveste chiar interesantă, una cu o mică trădare – Iuda este un personaj important în creștinism – dacă avem în vedere că neoprotestanții arădeni – o comunitate puternică și bine organizată – l-au trădat atunci în favoarea lui Gheorghe Falcă pe pastorul Dorel Popa, cel care, cu patru ani înainte, reușise tocmai datorită susținerii lor să câștige primăria Aradului în culori social-democrate. Caz unic, de altfel.

Ei, de atunci, diferitele biserici neoprotestante se folosesc de acest atu, obținând aproape tot de la administrație, ajunge să ne gândim doar la povestea comunității Ekklesia, cea care a ocupat cinema Dacia și cea care este într-o intensă mărire a bazei sale materiale susținută de administrația arădeană. Așadar, nu e nimic de văzut aici, da, liberalii arădeni sunt și creștini, din moment ce susțin extinderea și consolidarea votanților lor neoprotestanți. Mai mult decât atât, au grijă și de ortodocși, ca nu cumva aceștia să se simtă frustrați în majoritatea lor. Chiar dacă ortodocșii, mai lumești așa, nu reacționează militărește la comenzile electorale ale preoților. Ajunge doar să îi vezi în vizită la Bruxelles, adunați acolo de primul politician creștin-liberal din Arad și din istorie. Și, la o adică, au grijă și de cei care se ocupă cu ordinea și disciplina, așa mai puțin creștinește, că altfel nu putem explica ce caută doi foști polițiști șefi pe listele lor pentru județ.

Și uite așa, încet, aproape pe nesimțite, ajungem și la chestiunile cotidiene, cele care țin de campania electorală care deja bubuie pe aici. Nu exagerez, veți vedea imediat, am argumente foarte serioase.

Rămânem în politică și creștinism, totuși.

În ultimele zile au apărut niște fluturași cu scopul de a-l compromite pe unul dintre candidații la Primăria Aradului. Nu-i spun pe nume, nu vreau să contribui și eu la răspândirea mizeriilor cuprinse în aceste fițuici care ajung în cutiile poștale ale arădenilor. Ajunge să știți că este vorba de singurul candidat periculos, de cel care, dacă ar ajunge primar, ar putea desființa – nu ușor, dar nu se exclude – structura de putere de tip mafiotic clădită pe aici în ultimele două decenii. Este de fapt singura alternativă la situația actuală, ceilalți fiind concurenți falși, mai mult să încurce electoratul aflat între două slujbe și trei ieșiri la ocicopiaț.

Și uite așa, pornind de la valorile profund creștinești de care fac atâta caz cei care vor să își eternizeze puterea și dominația la Arad, mă întreb și eu ca prostul, cum se împacă aceste acțiuni cu valorile creștinești atât de mult trâmbițate de liderul de la Bruxelles? Să îl faci cu ou și oțet, chiar criminal, pe candidatul advers, singurul, de altfel, care poate deveni periculos pentru tine?

Ar mai fi și cazul publicității electorale care începe să împânzească orașul, caz prezentat aici, în Special, de Adriana Barbu. Mă rog, atât cât s-a putut, fiindcă „organele” alese nu s-au grăbit deloc să furnizeze informațiile cerute de jurnalistă. Cine face afișele, cât costă, cine plătește, care sunt reglementările privind afișarea lor prin stațiile de tramvai și alte asemenea. Fără să mai vorbim de materialele electorale care împânzesc site-urile de socializare, FB-ul înainte de toate. Întreb și eu, din nou, ca prostul: cine plătește, cui și de ce? Nu de alta, dar și aici sunt reglementări clare, de care, din câte observ, nu ține cont nimeni. Am văzut un singur clip electoral în regulă, adică menționând și comanditarul și cel care plătește. Da, este al celui care a fost făcut criminal în fițuica elaborată de cei care se proclamă profund naționali și creștini, indiferent cum se numesc ei în realitate.

Având toate acestea în vedere, nu ne mai rămâne decât să așteptăm Paștele, cel care devine al Cailor dacă vorbim de promisiunile onorate de micuța și creștineasca noastră clasă politică locală. Să îl urmărim pe Bibi prin piețe și la aeroport bucurându-se de fumul scos de mașinile care concurează acolo nederanjate de avioane, să ne minunăm de el la emisiunile de radio și televiziune în care face publicitate electorală pe gratis, băieții de acolo care se cred jurnaliști fiind mulțumiți, oricum au primit deja mai mult decât își puteau imagina.

Numai că, hai să fim serioși: nu este aici vorba de ei, ci de oraș, de oamenii care nu mai pricep nimica și de cei care, tocmai de asta, părăsesc în masă Aradul. Pentru că ei mai cred în puterea cuvântului și a promisiunii și, spre deosebire de cei care își fac cruci pe toate drumurile și ecranele, mai cred și în cinste, adevăr, onoare, demnitate și solidaritate.

Adică în adevăratele valori creștine.