Cătălin Cherecheș va fi extrădat din Germania în România





Judecătorii Tribunalului Regional din München au decis, miercuri, că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat în România pentru executarea pedepsei. Fostul edil a fost condamnat, anul trecut, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, potrivit Europa Liberă.
Fostul primar Cătălin Cherecheș va rămâne în arest, în Germania, până la transferul său în România.
Instanța regională superioară a dat curs unei solicitări a Parchetului General din München, care ceruse extrădarea pe baza unui un mandat european de arestare emis de Curtea de Apel din Cluj pe 24 noiembrie 2023.
La aceeași dată, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe Cătălin Cherecheș la închisoare cu executare. Mandatul european de arestare a fost emis pentru că fostul primar din Baia Mare a fugit din țară înainte de pronunțarea sentinței.
Judecătorii din Munchen nu au luat în considerare condițiile de detenție care îl așteaptă pe Cătălin Cherecheș în România – acesta fusese unul dintre motivele invocate de avocații săi care s-au opus extrădării.
Punerea în aplicare și organizarea extrădării este acum responsabilitatea Parchetului General din München și va avea loc în scurt timp, spun procurorii germani, pentru Europa Liberă România.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)