Proiectul de refacere a podului metalic din Lipova costă acum de 3 ori mai mult





Deși refacerea podului metalic din Lipova trebuia să fie finalizată încă de acum trei ani, diferite probleme apărute pe parcurs au făcut ca șantierul să nu înceapă nici acum. Totuși, Primăria Lipova a reușit recent să contracteze un nou diriginte de șantier.
Firma „Consultanță Drumuri CDP” SRL din Zăbrani a primit, prin atribuire directă, sarcina de a oferi serviciile de diriginte de șantier. Pentru aceste servicii, Primăria Lipova achită aproximativ 187 mii lei din bugetul local.
Amintim că în 2020 chiar începuseră lucrările de refacere a podului, însă constructorul a renunțat la proiect, după ce ar fi descoperit probleme structurale neprevăzute.
Podul din metal care face legătura între Radna și Lipova a fost construit în anul 1896 și are o lungime de 144 metri.
Investiția, acum de 3 ori mai scumpă
În total, lucrările de refacere a podului metalic – care la ora actuală reprezintă un real pericol pentru cei care se riscă să-l străbată – se ridică la 10.3 milioane lei, o sumă actualizată, de trei ori mai mare decât cea stabilită în urmă cu câțiva ani (investiția era estimată inițial la 2.9 milioane lei).
Proiectul are în continuare o mare parte finanțare din bugetul de stat (PNDL), dar și din bugetul local al Lipovei (702 mii lei) și cel al Consiliului Județean (5000 lei).
După cum ne-a informat Departamentul de Urbanism al Primăriei Lipova, lucrările care trebuie efectuate la pod vor fi făcute acum de două firme asociate: Tehnodomus SRL și Nem Construct SRL (din Timiș).
Termenul de execuție al lucrărilor este de 12 luni.
Citește și:
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)