Enola Day – Sunt convins că știți care a fost primul cuvânt românesc învățat de olandezul Ubbink la UTA





Departe de lumea dezlănțuită a fotbalului, mi-a atras atenția un articol dintr-un portal online local, oarecum atipic, revoltat de declarațiile fotbalistului UTA-ei dintr-un interviu acordat unei publicații bucureștene.
Nu dăm numele la niciuna dintre publicații, nu merită, amintim doar că poza lui Glad Varga apare de șapte ori pe pagina de deschidere a portalului pe care îl deține în Arad. Mi se pare corect, măcar știm o treabă.
Faptul că Ubbink, jucător al Bătrânei Doamne de peste un an, acordă interviuri presei centrale, e iarăși firesc. Din moment ce presa locală nu se vrednicește. În engleză, normal, poate asta e problema.
Și nu este primul interviu, a mai spus cam aceleași lucruri imediat după venirea la Arad, mai mult chiar, mărturisirea cu primul cuvânt românesc învățat a venit cam acum un an într-un interviu-video GSP la care vă puteți uita la sfârșitul textului.
Revenind la revolta dintr-o părticică a presei arădene vizavi de declarațiile recente ale olandezului, ea se referă la observația lui Ubbink cum că nu prea ai ce face la Arad, noroc că Timișoara și Budapesta sunt aproape.
Și stai, că jurnalistul local nu a aflat de o declarație mai veche în care același olandez, crescut la Feyenoord, a spus că cel mai frumos oraș din România, după București, desigur, este?… Ei, ce credeți, nici prin cap nu vă trece, așa-i? Nu, nu Brașov, nu Iași, nu Cluj. Normal, Aradul nu se pune! Oradea, domnule, ceea ce ne arată că tânărul acesta are ochi, nu vorbește chiar așa să se afle în treabă.
Adevărul este că în ceea ce mă privește, am rămas impresionat atunci, pe vremuri, când am aflat că vom avea un olandez la UTA.
Cum am mai spus-o de nenumărate ori, am fost la meciul cu Feyenoord, fără să mai spun că pentru mine Cruyff rămâne peste vedetele de miliarde ale zilelor noastre, iar fotbalul olandez demonstrează de peste cincizeci de ani ce poate face în fotbal o nație mică care se ia în serios.
Și uite, acum, un olandez aflat la Arad, chiar dacă nu face parte dintre fotbaliștii de vârf ai Țării Lalelelor, ne dovedește încă odată că fotbalul nu înseamnă doar știința de a da în minge, este bine dacă ai și nițică minte și bun simț, nemaivorbind de umor. Da, fiindcă Ubbink în toate interviurile date până acum a dovedit toate astea. Atunci când a spus că nu știa nimic de România și români în afară de Ceaușescu. La care, Roger, cel revenit la matcă, a completat că el a auzit și de Dracula.
Și uite așa, aflăm, dacă suntem atenți și nu ne dăm prea mari, ce gândesc cei care vin la noi, fie la Arad, deci în România. Este mult mai ieftin, ne spune Ubbink, aici mănânc din zece euro, în Olanda nu am cum sub patruzeci. Nemaivorbind de oameni: deschiși, prietenoși, săritori.
Ca să înțelegem afirmația asta a olandezului la justa ei valoare, trebuie să știm că a jucat în cel puțin patru campionate, inclusiv în cel polonez și slovac. Românii sunt mai deschiși, mai prietenoși decât slovacii sau polonezii, ne spune mijlocașul UTA-ei, păcat de lipsa autostrăzilor.
După declarația asta, nu mai am ce face, Ubbink devine jucătorul meu preferat de la UTA, în fond spune cam ce spun și eu de vreo douăzeci de ani: este inadmisibil ca după 30 de ani de la Ceaușescu, Bucureștiul să fie singura capitală din UE nelegată de Europa prin autostradă. De parcă am fi scăpat atunci în decembrie 89 nu de Ceaușescu, ci de Dracula.
Bine, eu l-aș putea ilumina pe Desley, dar cred că s-a prins și el: e o explicație simplă și la îndemâna oricui. Se fură, Dom’le, se fură tot ce se poate mișca, iar miliardele la noi nu se duc la fotbaliști, ci la băieții deștepți din politică sau afaceri sau din ambele, dacă sunt foarte deștepți.
Ajunge să te uiți la drumul „modernizat” anul trecut dintre Nădab și Socodor ca să vezi ce se întâmplă (detalii AICI).
Sunt câteva domenii unde se poate fura fără să se vadă din prima sau fără să se poată demonstra negru pe alb faptul că ai furat. Construcția de drumuri este una dintre aceste domenii – știți care este meseria de bază a primului penelist din Arad, nu-i așa? -, ce să mai controlezi după ce ai pus asfaltul? Și ce-i dacă e mai subțire acolo unde ai măsurat? Acolo, poate, dar nu peste tot, așa că, hai nu te mai da mare, ia de aici și mergem mai departe.
Și uite așa îl înțelegem și pe Ubbink, cel care se plângea de călătoriile cu autobuzul, unele de peste zece ore, noroc că a reușit să doarmă și că mai mult călătoresc cu avionul. Fără să mai vorbim că la Budapesta și Timișoara se poate duce pe autostradă dacă nu prea mai are ce face la Arad. Și dacă mai stă aici o vreme, poate prinde și șoseaua rapidă Arad-Oradea, să se ducă în orașul pe care îl consideră cel mai frumos din România. Și asta, chiar dacă nu au echipă în Prima Ligă sau Sper Ligă sau cum i-ar mai zice.
Că asta este, românul le știe zice, nu degeaba a învățat prima dată Desley acel cuvânt…
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)