Cod galben de caniculă în județul Arad! Disconfort termic accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de „disconfort termic accentuat şi caniculă” valabilă şi în judeţul Arad, de mâine, marţi, de la ora 12, până miercuri, la ora 22.
„În intervalul menţionat, în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureşului şi sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale şi temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade”, se arată în informarea ANM.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza şi seara în zonele de deal şi de munte şi pe alocuri în restul teritoriului.
Joi, 1 iulie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menţine accentuat în sudul şi estul teritoriului.
Comentariile portalului
Inca un trantor de intretinut la puscarie.
Oradea a făcut pași importanti spre a construi un parc fotovoltaic de 80 MV pe fostul depozit de zgură, care să alimenteze producția de hidrogen și stocarea acestuia (...)
Această observație pe care ați făcut-o dumneavoastră referitoare la cogenerare „prin gaz” s-a discutat și într-o ședință CLM din 31 august 2022. Atunci, Direcția Tehnică a explicat că î (...)