Enola Day – Tragem linie: am dat-o-n bară și anul acesta. De mai multe ori!





Ajunge să ne gândim că din februarie e război. De un an întreg aproape lângă noi oamenii mor. Și nu de viruși sau așa cum se mai întâmplă, că li se termină ce le-a fost dat, ci pentru că se ucid între ei.
Să reținem: în Ucraina o armată comandată de ultimul țar, pe deasupra și kaghebist, omoară oameni, bărbați și femei, copii, doar așa pentru că sunt ucrainieni și nu mai vor în Uniunea Sovietică rebotezată Rusia. Indiferent ce părere avem despre ei, despre Zelenski sau despre politica națională învățată de la ruși, ei sunt acum victime. Și e vorba nu de militari, ci de civilii care mor datorită rachetelor rusești dirijate spre centrale electrice și alte centrale, chiar și nucleare, dar și spre blocurile de locuință rămase fără electricitate și încălzire.
Nu trebuie să fim foarte rafinați și binevoitori, nu trebuie să renunțăm la nostalgiile noastre de stânga – de altfel Putin nu are astfel de nostalgii, este un naționalist care a trecut prin comunism precum broscoiul prin apă – ca să ne dăm seama că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă.
Așa cum a fost și celebrul de pe acum campionat mondial de fotbal care a realizat ridicarea lui Leo Messi în ceruri. Da, nu vă mirați, presa occidentală care își respectă încă numele a și pronunțat cuvântul: un eveniment care se desfășoară la locul faptei. În fond au murit acolo mii de oameni în construirea unor stadioane și alte facilități fără sens – nu vor rămâne stadioane de fotbal, fiindcă în Qatar se joacă alte jocuri de societate – unul chiar în timpul desfășurării superbei cacialmale numite campionat mondial regizate pentru miliarde de unul cu nume predestinat parcă: Infantino.
La noi, din fericire, nu e așa de grav, am mai făcut câțiva metri de autostradă, Dacia e mai vândută în lume decât Fiat, Citroen sau Peugeot, doar fabrica mamă și mărcile nemțești populare o mai depășesc. Ar mai fi și altele, în fond țară mai bine dotată ca România nu prea găsești pe continent, are de toate, cum spune poetul, problema e cu cei care citesc poezii proaste și ascultă muzică de desfăcut semințele de coajă. Și care atâta știu: să îi aleagă pe cei care mint mai frumos. Mai cu rimă simplă, așa, doar să sune frumos din coadă.
Pe chestia asta nici acum nu am intrat în Schengen.
Noroc că am avut pe cine să dăm vina. Austriecii, așa cum îi știm sau trebuia să îi știm, ne-au pus din nou bețe-n roată, doar așa să ne-o facă. E fain să crezi asta, să nu vezi corupția endemică din țară și de la granițe, să crezi că ceilalți sunt răi, iar tu ești mereu nedreptățitul. Să nu vezi că cinci milioane de ai tăi au plecat de mult peste granița care îi despărțea decenii la rândul de normalitate, de acel ceva care se numește o lume normală. Chiar dacă cu defecte, că, nu-i așa, în afară de noi, cei care judecăm, nimeni și nimic nu este perfect.
Și cum spuneam, de vină sunt mereu ceilalți, în cazul nostru politicienii pe care i-am ales. Nu eu, nu tu, ceilalți, știi ăia care nu văd dincolo de lumea lor strâmtă și îi aleg după interesele lor mărunte și judecata lor strâmbă.
Alegi președinte, și încă de două ori, pe unul care stă și așteaptă. E drept, în germană, dar totuși. Iar în jurul lui niște indivizi de crezi că sunt poante la niște bancuri proaste. Un prim-ministru general care n-a văzut în viața lui războiul. Iar ăsta e sfătuit de unul cu nume de colindă proastă care n-a gândit până la capăt nici ideea că ar trebui să meargă la budă mai des.
Și uite așa, încet, dar logic, ajungem loco, în minunatul nostru oraș de pe ambele maluri ale Mureșului, chiar dacă pe malul stâng sunt mai mult cartiere răsfirate și investiții imobiliare mai noi.
Terminăm cu Aradul, fiindcă este ca poanta pe un banc porcos și prost.
Dar nimic deosebit, în mic și în și mai rău imită lumea și țara, în fond toată povestea anului care a trecut în Arad a fost un război cu fotbal. Nu intrăm în amănunte, se poate documenta fiecare, cert este că pe aici de o vreme nu mai contează nimic în afară de UTA. Nici n-ar fi rău atât de rău dacă ar mai fi și altele. Modernizări, investiții de viitor, preocupare reală pentru viața oamenilor din urbe.
Ia de unde nu-i: Piața Mare a fost scoasă într-o hală, ca un supermarket nemțesc mai nenorocit, așa, iar zona pietonală inexistentă există doar prin faptul că nimeni nu mai umblă pe Mețianu. Și atunci, încă nu am vorbit de sinistrul fapt că Teatrul Vechi, una dintre puține clădiri cu adevărat istorice și culturale în același timp din Arad, a fost vândut ungurilor din Ungaria de primarul care încearcă să ne spună că el nu este ca ăla de care știm noi bine.
Numa că ungurii acum cam duc lipsă de bani, UE tocmai îi arată lui Orban deș’tul, așa că, asta e, clădirea a fost împachetată în plastic, ca un ghiveci de flori sintetice de cadou de prost gust, ne putem uita la pachet ori de câte ori mai trecem pe acolo. Mai mult așa, să vedem în ce ne scăldăm, și atunci încă nu am vorbit de afacerea cu așa numitele cartiere rezidențiale.
Cum vă spuneam la început, ca să nu fiu prea vulgar: încă un șut în dosul orașului.
La Anul și la Mulți Ani!
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)