Aleea Amara va avea pe o latură împrejmuire și poartă de acces





Aleea Amara, dintre blocurile X 38 și X40 din Șega, a fost inclusă, alături de alte zone cu blocuri, în proiectul de regenerare urbană demarat de Primărie. Cu toate acestea, a rămas o porțiune care nu a mai fost modernizată, terenul nefiind în proprietatea Municipiului Arad. Fiind un teren gol, oamenii trec pe acolo adesea, „bătătorind” o potecă improvizată. Pentru a opri accesul pe terenul menționat, municipalitatea a luat decizia să împrejmuiască perimetrul.
Pentru această investiție, proiectul estimat la 25.000 lei a primit aprobarea consilierilor locali în ședința de marți, 8 noiembrie, iar lucrările propriu-zise se vor realiza într-un termen de 5 luni.
„Ca amplasare, blocul X 40 este limitrof imobilelor din strada Dr. Ilarion Felea (foto jos), unde la nr. 18 există un imobil proprietate a Statului Român care a fost demolat. Pe acest teren s-a format o potecă de legătură pentru scurtarea drumului din str. I Felea, spre Aleea Amara, prin deschiderea vechiului gard aferent proprietății.Pentru a limita traficul pietonal pe această zonă, se impune realizarea uneiîmprejmuiri cu poartă de accesdin stalpi metalici si plasa bordurata -împrejmuire transparentă, care își va face rolul de a delimita proprietățile dar in același timp nu va îngrădi câmpul vizual”, se arată în proiectul de hotărâre votat de consilieri.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este