Aleea Borsec urmează să fie reamenajată cu peste 8 milioane de lei (Schițe)





Primăria Municipiului Arad a pregătit documentația tehnico-economică în vederea reamenajării Aleii Borsec, din cartierul Micălaca (în apropierea de fosta Piața Soarelui). Potrivit proiectului de hotărâre care a fost aprobat de consilieri în ședința de Consiliu Local Municipal de marți, 8 noiembrie, costurile totale calculate pentru această investiție sunt de circa 8,6 milioane de lei (echivalentul a 1,7 milioane euro), iar lucrările sunt estimate să dureze un an, asta după ce va porni o licitație și va desemna o firmă constructoare.
„Prin studierea vizuală a amplasamentului se constată că spaţiile verzi şi mobilierul urban existent în această zonă sunt în stare avansată de degradare. Aceste aspecte au condus la ideea de revitalizare a zonei printr-o reamenajare care să ofereconfort şi care să o transforme într-un punct de interes şi atracţie”, se specifică în referatul de aprobare semnat de primarul Bibarț și viceprimarul Faur.
Ce presupune reamenajarea Aleii Borsec
Municipalitatea dorește demolarea actualei fântâni arteziene și înlocuirea ei cu una nouă, refacerea canalizării pluviale, refacerea trotuarelor cu pavaj din piatră naturală colorată, refacerea și extinderea spațiilor verzi, introducerea unui sistem de irigare prin picurare, iluminat arhitectural / ambiental („pentru plante”), iluminatul public ar urma să rămână în actualul amplasament, iar copacii existenți se vor păstra, însă vor fi supuși toaletării, iar zona se va accesibiliza pentru persoanele cu handicap. Zona va fi dotată cu 2 bănci inteligente (nu se specifică exact ce fel, cel mai probabil de tipul celei ampalsate la colțul Bulevardului Revoluției cu str. 1 Decembrie 1918), va exista un sistem wi-fi și 10 camere de supraveghere.
De asemenea, în proiect se specifică faptul că se vor căuta soluții de îmbunătățire a aspectului intrării în gangurile de acces dintre blocuri. Mai aflăm și că Aleea Borsec ar urma să fie împărțită în 3 zone: 2 zone laterale (care vor fi pavate cu travetin), iar zona centrală, care la rândul ei va fi împărțită în mai multe subzone (și care vor fi pavate cu piatră cubică). În mijlocul zonei centrale va fi construită o altă fântână arteziană, care va avea jeturi de apă verticale, de diferite dimensiuni. Observăm în simularea reamenajării că vor fi asamblate și anumite structuri metalice, înfoliate în „oglindă”. Pe spațiile verzi dintre trotuare vor fi plantate diferite specii de flori și plante ornamentale.
Comentariile portalului
Ma refeream la principiul democratic conform caruia minoritatea ar trebui sa se "supuna"(adica sa recunoasca votul) majoritatii. In parlament si partidele mici care au depasit pragul au reprezentanti deci (...)
Uneori se merge strict pe aritmetica. Parca nu e ,,doctrinar corect" sa avem, sa fi avut, o aiianta de guvernare cu un partid de dreapta și altul de stânga.
Ar fi util sa se citeasca interviul dat de candidatul Simion agentiei DW,in care isi precizeaza pozitia europeana,pro-americana,pro-nato si eticheteaza razboiul pornit de rusi ca un act (...)