luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aleea Borsec trece la modernizat. „Ne pregătim să începem lucrările”

    de Raluca Medeleanu | 20 martie 2024, 4:42 PM | Știri Arad | Topic special

    5

    Aleea Borsec va fi de nerecunoscut. Lucrările de modernizare urmează să înceapă în curând, Primăria punând la bătaie aproape 7 milioane de lei (fără TVA) din bugetul local.

    „Suntem în faza de a ne pregăti să începem lucrările. Nu mai depindem de nicio aprobare, de nicio autorizație sau alte avize. Avem contractul semnat cu firma, așteptăm să vedem vremea să nu ne facă surprize noaptea cu îngheț – dezgheț și, probabil, la jumătatea lunii aprilie, după cum am estimat în discuțiile cu constructorul, să începem lucrările și practic în vara asta, până în toamnă, iarnă, ar trebui să termine lucrările, dacă ne ajută Dumnezeu”, a spus primarul Călin Bibarț, într-o vizită la fața locului, în cadrul „rondului de dimineață”.

    Documentația tehnico-economică în vederea acestei modernizări a fost realizată în 2022, costurile estimate inițial fiind mai mari: 8,6 milioane de lei (echivalentul a 1,70 mil. euro). Licitația publică pentru realizarea lucrărilor s-a încheiat în toamna anului 2023, câștigătoare fiind desemnată firma Amahouse SRL (cea care recent a reabilitat și Tribunalul).

    Oferta depusă de Amahouse a fost împreună cu biroul de arhitectură Mihai-Ioan Moldovan, suma fiind mai mică cu aproape 2 milioane de lei, ea ridicându-se la 6.879.501,08 lei fără TVA (1,38 mil. euro). În această sumă sunt incluse serviciile de proiectare inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului, respectiv execuția lucrărilor.

    Ce lucrări se vor face la Aleea Borsec

    Conform contractului, modernizarea vizează reconfigurarea scuarului și presupune inclusiv demolarea fântâni arteziene și înlocuirea ei cu una nouă. Se va schimba pavajul actual de tip „pavaj de grădină” cu unul din piatră naturală, se va introduce sistem de irigare prin picurare în spațiile verzi, care vor fi și ele refăcute și extinse. Va fi schimbată și canalizarea pluvială și se va monta iluminat arhitectural / ambiental („pentru plante”). Despre copacii existenți se menționează că nu vor fi tăiați, dar că vor fi supuși toaletării.

    Aleea va fi dotată și cu 2 bănci inteligente (nu se specifică exact ce fel, cel mai probabil de tipul celei amplasate în trecut la colțul Bulevardului Revoluției cu str. 1 Decembrie 1918), va exista un sistem wi-fi și 10 camere de supraveghere. Zona se va accesibiliza și pentru persoanele cu handicap.

    Păreri împărțite despre necesitatea lucrării

    aleea borsec modernizare

    La videoul postat pe pagina de Facebook a primarului au apărut reacții diferite. Unii dintre oameni sunt de părere că este o investiție necesară, care va aduce plusvaloare cartierului, alții însă au comentat că ar fi fost mai recomandat ca Primăria să-și îndrepte atenția asupra altor zone din municipiu care se află într-o stare mai avansată de degradare și în care nu s-a mai investit de mult timp.

    În ceea ce privește starea actuală a Aleei Borsec, singura problemă vizibilă este nefuncționalitatea fântânii.

    „Aleea arată bine, dar nu cum ar trebui. Fântânile astea… ne-am chinuit cu ele ani de zile, le tot reparăm. Sunt rupte, sparte. Nu mai vorbim de mizeria care se aruncă pe aici! Așa că am luat decizia să refacem întreaga zonă, pentru că e una dintre puținele zone pietonale, pentru că este și foarte primitoare, sunt și multe magazine și foarte mulți oameni care circulă pe aici și credem că îi putem crește valoarea din acest punct de vedere”, a spus Călin Bibarț.

    Potrivit contractului, șantierul poate dura maxim un an de zile.

     

    Citește și:

    Piața Catedralei, la nesfârșit. S-a scos pavajul de pe axa Mețianu-Turnul de Apă · Special Arad

    Amahouse va reface Aleea Borsec de la zero, pentru că este „într-o stare avansată de degradare” · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Deci , de ce să întreținem și să îngrijim, mai bine înlocuim….!
      Ce garanție avem că noile fântâni nu vor avea în 2 – 3 ani, aceeași soartă ?
      Niciuna….!
      .
      Dar ce contează, un „mizilic” de bani aruncați degeaba ? „Are balta pește!”
      Peste 3 – 4 ani, când fântânile vor fi, din nou, nefuncționale și mizerabile, refacen din nou întreaga Alee, doar vor veni din nou Alegeri și vor trebui din nou „sifonați” niște bani.
      .
      PS: dragi arădeni puteți fi mulțumiți că …. „se face”.
      Ce contează că de ani de zile BATEM PASUL PE LOC, refăcând, la infinit, ACELEAȘI LUCRĂRI de zeci de ori, fără să ne mai ocupăm de cele cu adevărat DIFICILE și NECESARE…?!
      Principalul (pt mulți arădeni) este, doar, că „se face”… 😣

      +17 voturi
      +1
      -1
    2. Oare primarul nostru este dus cu capul?
      Sau are boala stricatului?
      Noi nu avem trotuare în Parneava, strada Griviței este dezastru total, iar primarul scoate pavele bune de pe Aleea Borsec,ca să ce?
      Sa ajungă ca și Pta Catedralei?
      Nu poate cheltui altfel sume imense de bani, din bugetul local?
      Sa nu ferească del de sus să mai prindă un mandat în fruntea urbei, că ne va demola si casele.
      Oare nu îl aduce nimeni cu picioarele pe pământ?

      +9 voturi
      +1
      -1
    3. Nu se va ocupa aceeași firmă care pune și scoate pavajul în centru și în Piața Catedralei?
      Poate ar trebui să ia o pauză edilii din Arad de la astfel de lucrări până găsesc prestatori de calitate.
      Pot încerca să sune la Oradea, acolo meseriașilor le-au reușit pavările și asfaltările.

      +9 voturi
      +1
      -1
    4. Adică, dumneata din Părneava hotărăști ce e mai bine pentru Micalaca? Cred ca nici n-ati fost de ceva timp pe-acolo. Va ridicați lumea în cap cu astfel de comentarii. Dacă se face, de ce se face, dacă nu se face, de ce nu se face. Lozinca de politicieni. Numai voi sunteți cu Oradea în sus si-n jos. Vai de betoanele lor. Ni vrem la Arad asa ceva. Crișul arata straniu betonat, n-are nicio culoare. Sa vezi la vară. Deja multi orădeni mârâie la ce au făcut cu centrul orașului lor.

      --6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.