Trei bărbați, salvați de la înec! Barca cu care au plecat la pescuit a început să se scufunde
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit cu maximă operativitate aseară pentru salvarea a trei turiști aflați pe o ambarcațiune în risc de scufundare.
În jurul orei 19.00, cei trei turiști, aflaţi într-o ambarcațiune pe braţul Chilia, zona canalul Bâstroe, au solicitat ajutor prin 112, sesizând faptul că barca pe care se aflau se scufundă.
În ciuda condiţiilor de navigaţie pe timp de noapte, în cel mai scurt timp (aproximativ 15 minute), în zonă a ajuns un echipaj al Gărzii de Coastă cu nava MAI 4066, care a găsit ambarcațiunea pe jumătate scufundată, intervenind pentru recuperarea persoanelor.
Acestea au vârste cuprinse intre 70 şi 75 de ani și se aflau la pescuit sportiv în momentul în care au constatat că barca a început să ia apă și să se scufunde.
Cei trei bărbați au fost transportați in conditii de siguranță la sediul Punctului de Lucru Periprava, apoi au fost cazaţi în localitate, nefiind solicitate îngrijiri medicale.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)