Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la evenimentele de pe amplasamentul fostei centrale de la Cernobîl, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) face următoarele precizari:
Măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații și nu sunt semnalate depășiri la nivelul teritoriului ucrainean.
Din informațiile primite de la Autoritatea de Reglementare și Control din Ucraina (State Nuclear Regulatory Inspectorate of Ukraine), a fost confirmată întreruperea alimentării cu energie electrică la instalațiile de la Cernobîl în data de 09.03.2022, în jurul orei 11.
Potrivit protocoalelor de securitate, a fost stabilită conectarea la sursa de alimentare de rezervă ce utilizează generatoare diesel mobile. În prezent, toate sistemele de securitate sunt funcționale, fiind alimentate din generatoarele diesel de rezervă și nu există un pericol pentru mediu sau populație.
Rezerva de combustibil pentru generatoarele diesel este dimensionată pentru perioadele de timp necesare pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, iar funcționarea generatoarelor diesel de rezervă poate fi prelungită, după necesități, prin realimentare cu combustibil până la reconectarea cu rețeaua națională de energie electrică.
CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice.
În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației.
Atrangem pe această cale atenția să nu consumați pastile cu iod doar ca prevenție, întrucât ele pot avea un efect negativ asupra sănătății dumneavoastră!
Comentariile portalului
Gicu, bun venit în lumea electronică ! aia cu energia verde, cu mașini electrice, plăți doar cu cardul etc. Cade curentul și nu se mai poate face nimic. Și (...)
Ură și intoleranță, astea sunt ,,valorile" promovate de ,,careul de ași", Piticul Pinocchio, Soso, Gică Ultras și Crizata G. Și prinde la electorat. Ieși pe strada și vezi (...)
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva