Scutul de protecție de la Cernobîl, avariat semnificativ de lovitura dronei. AIEA: „Refacerea completă este esențială”
Scutul protector al centralei nucleare de la Cernobîl, construit pentru a izola materialele radioactive rezultate în urma dezastrului din 1986, a fost grav avariat în urma unui atac cu dronă, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), citată de Agerpres. Agenția ONU a confirmat că structura nu își mai poate îndeplini în prezent funcția principală de siguranță.
Potrivit AIEA, citată de Reuters, o inspecție desfășurată săptămâna trecută asupra noii incinte de izolare – structura de oțel finalizată în 2019 – a arătat că impactul dronei care a lovit instalația în luna februarie a deteriorat semnificativ scutul protector. Atacul este atribuit de autoritățile ucrainene Rusiei, însă Moscova a respins acuzațiile.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, citat de Agerpres, că misiunea de evaluare „a confirmat că structura și-a pierdut funcțiile principale de siguranță, inclusiv capacitatea de izolare”, subliniind însă că „nu au existat daune permanente la structurile de susținere sau la sistemele de monitorizare”.
Grossi a precizat că au fost efectuate intervenții de reparație, dar a insistat că „refacerea completă este esențială pentru a preveni degradarea în continuare și pentru a asigura siguranța nucleară pe termen lung”.
Atacul a avut loc pe 14 februarie, când, potrivit autorităților ucrainene, o dronă echipată cu un focos puternic exploziv a lovit zona reactorului nr. 4, provocând un incendiu și avariind învelișul de protecție. Nivelurile de radiații au rămas normale, fără semnalarea unor scurgeri.
Explozia de la Cernobîl din 1986 a contaminat o mare parte din Europa și a necesitat o operațiune masivă de intervenție. Ultimul reactor funcțional a fost închis în anul 2000. În primele săptămâni ale invaziei din februarie 2022, Rusia a ocupat zona Cernobîl timp de peste o lună.
Potrivit Agerpres, AIEA a efectuat inspecția în paralel cu o anchetă ucraineană privind daunele aduse infrastructurii energetice în contextul războiului care durează de aproape patru ani.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)