Vlad Botoș: „Rezilierea contractelor cu companiile din Federația Rusă”
Astăzi, 01.03.2022, europarlamentarul Vlad Marius Botoș a transmis o scrisoare oficială primului ministru al României Nicolae Ciucă prin care îi solicita acestuia să susțină măsurile luate la nivelul Uniunii Europene, de izolare economică și financiară a Federației Ruse, prin rezilierea imediată a tuturor contractelor autorităților publice cu furnizori care sunt companii rusești sau cu acționariat rusesc.
„În condițiile în care cea mai puternică armă pe care o are Uniunea Europeană și noi, ca țară, este cea economică și financiară, am solicitat premierului României să utilizeze toate pârghiile de care dispune pentru a rezilia contractele cu furnizorii ruși. O boicotare totală a produselor rusești ne va asigura că nu contribuim cu fonduri la susținerea continuării agresiunilor începute de Rusia asupra statului vecin, Ucraina”, spune Vlad Marius Botoș, europarlamentar USR.
Trebuie menționat că există mai multe autorități publice care au contracte de furnizare cu companii cu capital rusesc. În condițiile actuale Uniunea Europeană a hotărât, având inclusiv votul României în Consiliul European, să înăsprească sancțiunile economice încercând izolarea financiară și economică a Rusei.
Printre soluții au fost eliminarea temporară a băncilor rusești de la sistemul SWIFT, susținută și de Vlad Botoș printr-o scrisoare oficială adresată Comisiei Europene, închiderea spațiului aerian pentru companiile și avioanele private rusești, înghețarea activelor lui Vladimir Putin și a mai multor demnitari din anturajul său și altele.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)