Tomozei a semnat cu Dinamo! A fost prezentat la „câini”





Marius Tomozei s-a despărțit în această iarnă de UTA după ce a fost exclus din lot de antrenorul Gyuszi Balint imediat după meciul pierdut de UTA în Cupa României cu cei de la CSO Filiași.
Dorit de mai multe grupări din prima ligă și din cea de-a doua, „Tomi” a ales să îmbrace tricoul celor de la Dinamo, echipă alături de care va lupta pentru salvarea de la retrogradare. Tomozei a fost prezentat astăzi la noul său club de administratorul grupării bucureștene, Ioan Mureșan și de impresarul Bogdan Apostu împreună cu Decebal Gheară și a semnat un contract de un an și jumătate cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Tomozei a sosit la UTA în vara anului 2019 de la Metaloglobus împreună cu portarul Florin Iacob, după ce ambii au lucrat acolo cu Gyuszi Balint. A promovat cu UTA în prima ligă după care a continuat să joace la Arad vreme de un an și jumătate.
Astfel, de astăzi „Tomi” este „câine” și cel mai probabil va fi adversarul Bătrânei Doamne în jocul care va avea loc în luna februarie la Arad.
Comentariile portalului
Uite cine vorbește! Unu' NEALES de colegii din filiala locală a partidului din care face parte. Noroc cu Lenuța că știa ea mai bine, decât arădenii, (...)
Este revoltător să vedem cum, în 2025, încă se emit autorizații de construire cu nereguli grave, fără respectarea legii și fără consultarea cetățenilor care trăiesc î (...)
Colegii vostri au aflat... în titlu scrie 10000 lei, în fapt, pe chitanță, doar 500 lei. Cât o mașină parcată aiurea.