Zarvă mare, orașul e viu. Ce mai freamăt, ce mai zbucium. Un artist local a imaginat un lucru frumos care, culmea, a fost și finanțat și realizat, iar acum, conform principiului „Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”, este executat public. Am urmărit toată zarva cu statuia baronului și simt un gust amar.  Iată de ce nu mă alătur corului general:

Street-art? Da

Ideea cu tribuna 2 nu e nici a sculptorului, nici a lui Bibi. E a celui care a fost sufletul proiectului – un artist plastic local. E aceeași persoană care a sugerat pe Facebook un street-art asemănător în fața Bisericii Roșii, prin reproducerea unei fotografii de epocă în care arhitectul Szántay Lajos primea oficialitățile, chiar la intrare, în ziua inaugurării. Idee care mai apoi a fost „mutatăˮ (cu success!) la Palatul Cultural. Dar și acolo rămâne tot street-art. Arhitectul revenit între noi pentru a ne ura bun venit la Filarmonică. Participă împreună cu noi, ne primește.

Cine stabilește unde?

Amplasarea unui monument, obiect de artă, fie el și genul acesta NU este subiect de plebiscit. Cu atât mai puțin ar trebui să fie rodul unei decizii administrative sau a moftului vreunui primar. Nici decizie arbitrară, nici vot popular. În arta monumentală, alegerea amplasamentului este parte integrantă a IDEII, a obiectului de artă însăși. O știu de la o persoană foarte calificată: tatăl meu, arhitectul Miloș Cristea. Dacă am ajuns să votăm unde să se pună cutare statuie sau monument am ajuns într-un punct extrem de jos al provincialismului. Iar SCU, de care sunt mândru și al cărui membru probabil că nu mai sunt (nu mi-am mai plătit cotizația de mult), nu înțeleg ce competență ar avea în materie? Aici nu e vorba de echipă sau de club. E o problemă care necesită o anumită calificare. Au consultat vreun artist plastic, vreun critic de artă ori vreun arhitect? Arta cere o anumită calificare. E ceva la care unii se pricep, sunt calificați și alții mai puțin. Nu cumva se sare calul în groapa cu provincialism până-n gât? De fapt suntem în Arad, orașul care l-a ales pe Falcă de 4 ori, deci…

De ce acolo?

De ce cine a gândit-o, a gândit-o acolo? Povestea o știu de la sursă și mie-mi place grozav. Baronul a plecat în 1948 dar se întoarce discret (nu pe ascuns, doar discret) în 1970, la meciul cu Feyenoord, bucurându-se cu suporterii de ITA renăscută în UTA, la a 2-a generație de aur. Și da, la tribuna 2, nu din populism ci tocmai dintr-o eleganță și modestie care l-au caracterizat întotdeauna. Dacă vezi statuia de aproape, vei constata că trăsăturile nu sunt ale celui plecat în 1948, ci ale unei persoane cam cu 20 de ani mai în vârstă. S-au folosit fotografii adecvate, din anii ’70, primite de la familie. Mie această ficțiune mi se pare minunată. E vie și e aparte.

Selfie cu Baronul

Că se vor face selfie-uri și asta e degradant pentru memoria baronului. Sau (ton grav!) „(…) considerăm că acest gen de abordare nu se potrivește personalității Baronului”, zice SCU. Se vor face selfie-uri? Foarte bine! Păi ce, nu s-au imprimat tricouri cu baronul? Să faci tricouri astfel încât toți burtoșii să-l poarte între lanțul de aur și buric e OK? A se lăsa cu ifosele astea. Eu zic că UTA are ceva unic: își cinstește fondatorul. Numele stadionului, tinerele îl poartă pe tricouri, statuia sa e în mijlocul suporterilor… Suntem mândri de Francisc Neuman. Câte cluburi se mai mândresc cu fondatorul lor? Păi să vedem: Cine a fondat Steaua? De ce nu poartă steliștii tricouri cu fondatorul Stelei? În varianta FCSB ar putea să poarte cu mândrie tricouri cu Becali, nu? Mă gândesc la dinamoviști, ei ar putea să-și facă tricouri cu Teohari Georgescu sau cu Alexandru Drăghici – fondatorii. Și așa mai departe. Mă repet, suntem singurul club din România care ne cinstim în mod activ fondatorul. Atunci să-l lăsăm între noi, chiar la tribuna a 2-a. I-ar place, credeți-mă.

Eveniment

Mă alătur ideii generale că avem nevoie de un moment de inaugural. Un eveniment, poate înaintea unui meci. O dezvelire, un discurs inspirat, câteva cuvinte despre cine a fost Francisc Neuman și cum a creat el ITA Invincibila.

Concluzie: Mie-mi place opera și găsesc amplasarea corectă.