Masca devine oficial obligatorie la Arad, peste tot pe stradă. Excepție, cei care fac sport
Purtarea măștii de protecție devine oficial obligatorie în toate spațiile publice deschise, în localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. A fost semnat Ordinul comun care instituie această obligativitate, de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, și de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Măsura intră în vigoare de astăzi.
Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise. Astfel, în județul Arad, măsura se aplică în următoarele localități:
• Municipiul Arad
• Zădăreni
• Apateu
• Zăbrani
• Ususău
• Bârzava
• Lipova
• Ignești
• Livada
• Vărădia de Mureș
• Vladimirescu
• Covăsînț
• Bata
• Sebiș
• Păuliș
• Archiș
- Fântânele
Care sunt excepțiile prevăzute în Ordin: Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Astăzi avut loc deja ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care s-a luat la cunoștință semnarea acestui nou Ordin, astfel că în decursul zilei de joi, 7 octombrie, se va emite local Hotărârea care prevede introducerea noilor măsuri.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)