Contestatarii au destule motive să arunce cu noroi virtual în renovarea exterioară a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, executată de firma Tehnodomus. Calitatea lucrărilor s-a văzut deja: prin acoperișul reparat, sâmbăta trecută s-a scurs apa de ploaie direct pe scenă! Însă e o mare problemă și cu aspectul schimbat al impozantei clădiri. Este ca și cum deja s-ar vedea urmele de noroi, care nici n-au fost aruncate literalmente spre Teatru, dar a făcut-o Tehnodomus din oficiu (la cerința cui??!)… că atât se pricep și ei la urbanistică, respectiv la estetica unei clădiri.

„L-ați botoxat. L-ați fardat. L-ați piticit. L-ați buhăit. De ce? Suntem prea săraci ca să plătim așa scump pentru așa ieftinătate. Nu, nu este vorba că nu-mi place mie și, cu atât mai puțin, că vă place vouă. Că, adică, bine că s-a făcut ceva. De fapt, ați desfăcut ordinea și corectitudinea unui stil arhitectonic consacrat. În fond, este vorba de incultură”, a scris arhitectul Michael Iovin pe Facebook.

Postarea a atras zeci de comentarii, cu toții având aceeași părere despre noul teatru alb-gri: „Cine e răspunzător pentru greșelile acestea? De ce nu sunt consultați cei (puțini) care mai știu meserie cu adevărat?”; „Mizerabil”; „Nu sunt greșeli, cred că așa le-au impus «vizionarii» în caietul de sarcini. Pentru că ei stabilesc ce înseamnă «estetic» și de ce are nevoie Aradul” – sunt doar câteva exemple.

Unul dintre internauți a creat și o petiție online pe change.org cu titlul „Refacerea Teatrului din Arad”, care poate fi semnată AICI.

Recepția lucrărilor nu a fost anunțată oficial, dar schelele de pe fațada clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” au fost eliminate, ceea ce nu poate confirma decât faptul că, în opinia proiectanților și a muncitorilor Tehnodomus… e gata.

„Timp de 147 de ani, tonurile monumentului au fost bemole. Voi le-ați alterat la diez. Ce afon a putut intona atât de fals canonul? Orice monument arhitectonic are bază, mijloc și vârf, ceea ce este dificil de realizat în cazul unui volum orizontal, mai ales atunci când este de dorit să-i conferi verticalitate. Miloș Cristea a rezolvat problema cu măiestrie prin registre ferme și subtile subdiviziuni și prin textură. Astfel, soclul apărea vizual mai scund decât este, iar partea superioară, mijlocul, căruia i-a adăugat un parapet, apărea mai înalt decât este. La fel și colonada. Iar frontonul conferea clar ideea de vârf. În ansamblu, volumul orizontal părea ascendent.

Voi ați inversat totul. Ați făcut din teatrul nostru un bloc de trei etaje cu mansardă și o căciula triunghiulară, cu conci, trasă pe ochi. Colonada pare acum retezată între două etaje diferite. Dar și atunci, cine în incompetența lui grosolană vopsește elementele frontale, presupuse a fi luminoase, în tonalitate gri închis, culoarea asfaltului, a cenușii, a prafului și a ploii? Și cine spoiește fundalul, peretele menit să evidențieze frontul prin umbrele sale proiectate, în tonalitate deschisă?

 Ați dat cu bidineaua ca și cu tăvălugul, aplatizând relieful și apoi, culmea, ați vrut să-l readuceți cumva în față spoind țipător ancadramentele și detaliile minore. Ca să nu mai spun despre absurdul prelungirii griului închis pe colțurile firave ale ultimului etaj, cel deschis la culoare, în ridicolă contradicție cu restul decorului”, a mai continuat cu argumentele arhitectul Michael Iovin. Postarea integrală, aici.