Mihai Paşca: „Victimele violenței domestice sprijinite și protejate cu banii confiscați de la infractori!”
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Mihai Paşca, anunţă că ministerul din care face parte pregăteşte un proiect menit să vină în sprijinul victimelor violenţei domestice. Delegația GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violence) a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Uniunii Naționale a Barourilor din România, Direcției Naționale de Probațiune. Prin această măsură, banii care vor fi confiscaţi de la infractori vor fi folosiţi pentru sprijinirea şi protejarea victimelor violenţei domestice.
„Violenţa domestică, din păcate, încă reprezintă o problemă de actualitate în ţara noastră. Prin proiectul demarat de către Ministerul Justiţiei ne propunem scăderea actelor de violenţă de acest gen. Am prezentat delegației GREVIO proiectul de înființare a Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității prevăzut în Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021–2025. Acest proiect va construi un cadru proactiv de acțiune pentru asigurarea unui nivel înalt de conștientizare la nivelul societății, de prevenire și sprijinire a grupurilor vulnerabile și, foarte important, de protecție și consiliere a victimelor. Totul prin punerea în practică a conceptului de reutilizare socială și publică a banilor confiscați de la infractori. De asemenea, pregătim o iniţiativă legislativă prin care ne propunem să extindem aria de aplicare a ordinelor de protecţie respectiv pentru ca mai multe categorii de victime să poată beneficia de protecția asigurată de acest instrument”, a declarat secretarul de stat Mihai Paşca.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Viteza nu avea ca circula în coloana cred ca a făcut explozie pe spate și fiind în viraj a cedat.
In realitate,CEt-ul este o fabrica de bani si spagi pentru hotii politici aflati la conducerea administratiei,se pompeaza bani in prostie,care apoi se intorc pe persoana fizica la (...)
Pfoai...să vezi câți turiști străini vom avea d'acum încolo.Parcă văd,că de anul viitor,münchenezii vor lua legătura cu Bibi (dacă va (...)