Actriţa Corinne Masiero a apărut goală la gala Cesar și a strigat către premierul Castex: „Dă-ne arta înapoi, Jean!” (Foto)
Actriţa Corinne Masiero, în vârstă de 57 de ani, a fost principala protagonistă de la gala premiilor Cesar, după ce s-a dezbrăcat pe scenă, având inscripţionat pe piele mesajele: „Fără cultură, fără viitor” şi „Dă-ne arta înapoi, Jean”, referire la premierul francez Jean Castex. Masiero, care a înmânat premiul pentru costume, a apărut pe scenă îmbrăcată într-un costum de măgar, de care s-a dezbăcat. „Toţi suntem goi acum”, a spus ea, referindu-se la faptul că teatrele și cinematografele din Franţa sunt închise.
„Copiii mei pot merge la Zara, dar nu la cinematograf. Este de neînţeles”, a declarat Stéphane Demoustier, care a primit premiul Cesar pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru „La fille au bracelet”.
Laure Calamy a fost numită cea mai bună actriţă pentru rolul din „Antoinette dans les Cévennes”, iar cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Sami Bouajila pentru „Un fils”.
Marele câştigător al galei a fost filmul „Adieu les Cons”, regizat de Albert Dupontel, care a primit şapte trofee, între care şi cel pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun actor în rol secundar, Nicolas Marié.

Sursa imagine principală: Public.fr













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)