Vaccinul anti Covid al Johnson & Johnson ar putea primi undă verde pe 11 martie
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat marți că se va întruni pe 11 martie pentru a decide dacă va da undă verde implementării vaccinului Johnson & Johnson în Uniunea Europeană, potrivit AFP, citat de HotNews.
„Se așteaptă ca Comitetul EMA pentru produse medicamentoase de uz uman să își dea recomandarea pentru vaccinul Covid-19 de la Janssen (filială europeană a J&J) pe 11 martie”, în cadrul unei ședințe speciale, a declarat agenția pe Twitter în Amsterdam.
Vaccinul de la Johnson&Johnson, primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză, a fost aprobat oficial în regim de urgență de FDA în Statele Unite ale Americii.
Compania Johnson&Johnson va livra 20 de milioane de doze de ser până la sfârşitul lunii martie, scrie Mediafax.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)