Marea Britanie raportează 120.000 de morți din cauza Covid-19!
Peste 120.000 de persoane din Marea Britanie au murit din cauza Covid-19, arată cifrele oficiale ale guvernului publicate sâmbătă, potrivit Mediafax. Cifra îi reprezintă pe cei care au primit teste pozitive în cele patru săptămâni înainte de a muri, conform DPA
Însă, potrivit numărului mai puțin actualizat al persoanelor cu Covid-19 pe certificatele de deces, sunt deja aproape 130.000 de decese până pe 5 februarie.
Acest aspect face din Marea Britanie una dintre cele mai afectate țări din Europa de pandemie.
Cu toate acestea, Marea Britanie continuă să facă progrese rapide în ceea ce privește vaccinările: peste 17 milioane de persoane au primit deja prima doză de vaccin, reprezentând un adult din trei.
Marea Britanie a raportat sâmbătă 10.406 noi cazuri COVID-19. Au mai fost înregistrate 445 de decese în decurs de 28 de zile de la testul pozitiv al coronavirusului.
Comentariile portalului
Stimate domn ,,Vasile" , unde ați citit cuvântul ,,SMURD" , este cuprins în citatul transmis de reprezentanții IPJ Arad. Cred că nu asta era mai important, că e SAJ (...)
Da, la Șomcuta se făcea instrucție pe bune. De fapt trupele de securitate erau cele de elită ale armatei comuniste. Pe de altă parte, da, este multă dezinformare ș (...)
Mā întreb ,Ce valoare aduce Judetului fata lui Ginti dā Fer, BANII?? cā Competentā 00, Cumpārātoare de Diplomā.PS pe întuneric…Vai, Vai