UDMR Arad îl propune pe Tóth Csaba pentru funcția de prefect





Aradul va avea prefect din partea UDMR, așa cum ați putut afla pe Special Arad săptămâna trecută. Dintre cele trei nume vehiculate, Levente Bognár, Levente Horváth și Csaba Tóth, cel din urmă este propunerea oficială. Consiliul Permanent Județean al UDMR a luat această decizie în ședința sa de miercuri, anunță organizația politică.
Juristul Tóth Csaba (43 de ani) are experiență și rezultate în sfera publică și privată deopotrivă, nefiind străin nici de domeniul politic. Studiile de drept, cele de management precum și cele de masterat le-a efectuat în Arad. În perioada 2005-2010 a ocupat funcția de președinte executiv al Organizației Județene Arad a UDMR, între anii 2008-2012 fiind membru al Consiliului Județean Arad. În ce privește experiența lui profesională, a făcut parte din consiliul de administrație al mai multor întreprinderi, lucrând în același timp în domeniul consilierii juridice și de management. În anul 2013 a fost numit în funcția de director general al societății Fornetti Romania, aflată în reorganizare, reușind să salveze societatea de la faliment.
„Experiența de două decenii, profesionalismul, succesele atinse și calitățile umane ale lui Tóth Csaba ne dau siguranța că propunerea noastră este cea potrivită”, anunță UDMR Arad într-un comunicat.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)