Uniunea Europeană aprobă vaccinul Moderna





Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat miercuri folosirea vaccinului produs de compania americană Moderna la nivelul Uniunii Europene. Agenția recomandă Comisiei Europene să emită autorizația de punere pe piață, pe baza aceluiași mecanism care a funcționat și în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech.
Agenția Europeană a Medicamentului recomandă folosirea vaccinului Moderna la persoanele de peste 18 ani, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri.
Decizia a fost luată prin consens la nivelul Comitetului pentru Medicină Umană a Agenției, după verificarea datelor privind calitatea, eficiența și siguranța, puse la dispoziție de producător.
Pe baza recomandării Agenției, Comisia Europeană urmează să aprobe punerea condiționată pe piață a vaccinului Moderna. Cetățanii UE vor beneficia astfel de al doilea vaccin, după Pfizer-BioNTech.
sursa: Digi24
Comentariile portalului
Felicitari! Asa ar trebuii sa procedeze toate comunele!
Mulțumesc
Foarte binee! Chiar mă gândeam la rușinea de la Vladimirescu, bâlci derizoriu, dar noi n-avem trotuare decât pe 2 străzi, însă, Mihai Mag,” copilul “dlui Criș (...)