Vor fi permise deplasările pe timpul nopții, însă doar pentru unele persoane, într-o singură zi





În ultimele 24 de ore s-au luat mai multe hotărâri care ar fi motiv de bucurie pentru toată lumea, însă unele sunt de scurtă durată. Mai exact, piețele care își desfășurau activitatea în spații închise au fost redeschise, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată și deplasările în timpul nopții vor fi permise până la ora 01.00 fără să fie nevoie de declarație. Din nefericire, după ziua alegerilor vom reveni la programul normal cu circulația interzisă în intervalul orar 23.00-05.00.
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinării asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă.
Art.2 (1) Se propune reluarea activității piețelor agroalimentare organizate în spații închise.
(2) În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale SanitarVeterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Art.3 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației, se completează la art. 3, cu două noi alineate (5) și (6) astfel:
„(5) De asemenea, sunt exceptate de la măsura instituită potrivit prevederilor art. 2, persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară”.
„(6) Sunt exceptate de la măsura carantinării instituită în conformitate cu prevederile legii 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului”.
Art.4 (1) Se propune permiterea circulației membrilor birourilor electorale, a personalului tehnic-auxiliar al acestora, a candidaților, a persoanelor acreditate și a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care le asigură transportul înspre și dinspre sediile secțiilor de votare, birourile electorale de 3 circumscripție și/sau ale oficiilor electorale, fără restricții, în toate localitățile, în perioada 06.12.2020 ora 23.00 – 07.12.2020 ora 05.00.
(2) La nivelul național, se propune ca circulația persoanelor să fie permisă în perioada 06.12.2020 ora 05.00 – 07.12.2020 ora 01.00, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)