Raliul Aradului 2020 se va disputa în octombrie! Cursa coordonată de Mihai Leu va încheia sezonul intern de raliuri





Programată inițial pe 22 și 23 mai, etapa arădeană din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, se va disputa în acest an între 23-24 octombrie, fiind ultima a unui sezon afectat de pandemia de coronavirus.
Biroul Executiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a decis, la mijlocul acestei săptămâni, validarea noului calendar al Campionatului Naţional de Raliuri Betano:
Etapa a I: 26-27 iunie – Raliul Argeșului – asfalt
Etapa a II-a: 17-18 iulie – Raliul Harghitei & Brașovului – asfalt
Etapa a III-a: 14-15 august – Raliul Sibiului – macadam
Etapa a IV-a: 04-05 septembrie – Raliul Iașului – macadam
Etapa a V-a: 25-26 septembrie – Transilvania Rally Cluj – asfalt
Etapa a VI-a: 23-24 octombrie – Raliul Aradului – macadam
Față de edițiile anterioare, proba superspecială din centrul Aradului ar putea fi anulată de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS). De asemenea, prezentarea echipajelor și festivitatea de premiere vor avea loc, conform actualelor regulamente, fără spectatori.
Raliul Aradului – organizat de clubul lui Mihai Leu – a primit 500.000 de lei finanțare nerambursabilă din partea Primăriei Arad.
Ediția precedentă a Raliului Aradului, a XI-a, a fost câștigată de Simone Tempestini, care și-a adjudecat toate cele 9 probe speciale.
8 etape avea calendarul inițial al FRAS pe anul 2020, unindu-se raliul Harghitei și al Brașovului și dispărând etapa joker de la Suceava.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)