Nici la Semlac nu ai voie să conduci, dacă ai fumat cannabis! Se pare că un tânăr de 22 de ani nu a știut asta
Comunicat. Polițiștii din Semlac au depistat în trafic ieri, un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Semlac. Întrucât tânărul manifesta un comportament specific persoanelor aflate sub influența substanțelor psihoactive, a fost testat cu aparatul DRUGTEST, care a indicat o valoare pozitivă pentru substanța THC.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)