Doliu în comunitatea baptistă! Familia Doboș, originară din Arad, a pierdut trei copii într-un groaznic accident produs în SUA
Familia Doboș din Arad trece prin momente groaznice, după ce trei dintre copiii aparținând familiei au murit în urma unui accident cumplit, produs ieri în Statele Unite. Conform jurnalișilor de la ky3, accidentul a avut loc pe o autostradă din statul american Missouri. Claudia Doboș (35 de ani), femeia care conducea microbuzul în care se aflau alți opt membri ai familiei, a încercat să evite o coliziune în momentul în care o altă mașină i-a tăiat calea. A reușit să evite coliziunea, însă a intrat într-un cablu de barieră.
Din cauza impactului violent, trei copii (Olivia Dobos, 8 ani, Angelina Dobos, 7 ani, and Julia Dobos, 6 ani,) au fost proiectați afară din mașină, deși toți purtau centură de siguranță. Cei trei copii au fost ulterior declarați decedați.
Ceilalți șase membri pasageri ai mașinii au suferit răni minore sau moderate și au fost transportați la Spitalul Cox South din Springfield.
„Îți puteai da seama că nu vor supraviețui. Așa că la un moment dat, doar acopereau trupurile. Nu aș vrea să fiu în locul celor care au încercat să le salveze viața”, a declarat un martor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)