Ursu a semnat cu UTA! „Vreau să vorbesc pe teren”





Conducerea clubului UTA a ajuns, în această seară, la un acord cu Octavian Ursu, fotbalistul cu profil ofensiv urmând să îmbrace tricoul echipei noastre, se arată pe site-ul oficial al clubului.
„Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipa de tradiție cu suporteri frumoși. Știu ce înseamnă presiunea unei echipe importante, mă motivează, sunt pozitiv și sper să-mi demonstrez valoarea. Nu vreau sa vorbesc prea mult acum, vreau să vorbesc pe teren”, transmite cel mai proaspăt component al UTA-ei, care poate evolua pe ambele flancuri ale liniei de mijloc.
Născut pe 15 noiembrie 1994, la Mediaș, unde a și făcut primii pași în fotbal, Octavian Ursu a efectuat junioratul la Ardealul Cluj și Universitatea Cluj. Pentru echipa ”Șepcilor Roșii” a debutat pe prima scenă în 2013. A mai trecut pe la Unirea Slobozia, ACS Berceni, CS Mioveni, ASA Târgu Mureș (Liga 1), Olimpia Satu Mare, în urmă cu doi ani s-a întors la U Cluj, care l-a împrumutat pentru returul stagiunii trecute la ASU Poli Timișoara.
„Octavian Ursu a devenit o certitudine pentru acest nivel, după cele 11 goluri marcate și 6 assist-uri în sezonul precedent. Este un jucător de calitate, rapid, tehnic, care știe ce înseamnă presiunea unei echipe mari. Și-a dorit mult să ajungă la UTA, deși au existat și alte oferte, ceea ce denotă faptul că își dorește să reușească aici”, spune Bogdan Apostu, fostul atacant al UTA-ei din anii 2000, prin intermediul căruia s-a realizat mutarea.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)